Antena 3 CNN Actualitate Incendiul care a distrus un depozit cu arhive din Ilfov a fost lichidat. Tone de documente au ars mocnit timp de zece zile

Incendiul care a distrus un depozit cu arhive din Ilfov a fost lichidat. Tone de documente au ars mocnit timp de zece zile

<1 minut de citit Publicat la 09:37 05 Iun 2017 Modificat la 09:37 05 Iun 2017
o_1bhrfhiq41cl51hst1jhij8e1iih8.jpg
Foto: pixabay.com

Pompierii au reuşit, în sfârşit, să lichideze incendiul de la arhiva din Dărăşti. Flăcările au izbucnit pe 26 mai, iar focul a ars mocnit timp de 10 zile. Clădirea avea o suprafață de aproximativ o mie de metri pătrați și o înălțime de 15 metri.

Pe lângă actele unor bănci și societăți de asigurări, în depozitele firmei se aflau documente de la Ministerul Dezvoltării, care a arhivat dosare cu banii cheltuiți din fonduri europene.

Şi alte instituţii mai aveau acte depozitate la Dărăşti. Printre acestea se numără Forțele de Muncă Ilfov, Teatrul Evreiesc, dar și autorități subordonate unor primării de sector din București și județul Ilfov.

Criminaliștii au fost la fața locului și au ridicat imaginile surprinse de camerele de luat vederi.

 

×
Etichete: incendiu arhiva
x close