În timpul intervenþiei de stingere a flăcărilor doi pompieri au fost răniţi uşor, după ce o structură din lemn s-a prăbuşit peste ei, relatează MEDIAFAX.
Clãdirea se află în Piaţa Avram Iancu din zona centrală a municipiului Arad, unde sunt numeroase imobile vechi.
Patru echipaje de pompieri s-au deplasat la faţa locului şi au intervenit pentru stingerea incendiului, reuşind să oprească extinderea flăcărilor la două clãdiri care încadrează imobilul afectat, fiind lipite de acesta.
"Clădirile învecinate sunt mai înalte cu căţiva metri, având zidul din cărămidă, astfel că flăcările nu au cuprins şi acoperişurile acestora. Dacă acest lucru se întâmpla, exista riscul să fie afectate mai multe clădiri din zonă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.
În timpul intervenţiei, o parte din Structura din lemn a acoperişului a cedat, iar doi pompieri au fost răniţi uşor.
"Este vorba de doi subofiţeri care au primit îngrijiri la faţa locului, după care şi-au reluat locul în dispozitiv", a mai precizat Pleşca.
Poliţia a împrejmuit zona pentru a nu exista riscul ca elemente din acoperiş să se prăbuşească pe trotuar.