Un incendiu puternic care a izbucnit într-un parc de maşini second hand de lângă Târgovişte a făcut scrum 12 autoturisme.
Flăcările ameninţau să se extindă la alte zeci maşini parcate în apropiere.
Un angajat al unei firme de pază a sunat la 112 şi pompierii au intervenit, timp de o oră, cu trei autospeciale ca să oprească pârjolul.
Criminaliştii şi pompierii fac cercetări ca să stabilească dacă focul a fost pus intenţionat sau scânteia a pornit de la un scurtcircuit.