Un incendiu de proporții a avut loc într-un bloc din municipiul Botoșani. Cinci persoane au fost intoxicate cu fum, iar peste 30 de oameni, printre care şi patru copii, au fost evacuaţi.
Trei persoane care locuiesc la etajele superioare au fost găsite inconştiente, fiind preluate de îndată de cadrele medicale şi transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Mavromati. Două dintre ele se află în stare gravă.
O a patra persoană a fost transportată la spital după ce a acuzat o stare de rău din cauza fumului inhalat, iar un alt locatar a primit îngrijiri la faţa locului. Printre cei transportaţi la spital se numără şi proprietarul apartamentului în care a izbucnit incendiul, acesta intoxicându-se cu fum, dar suferind şi arsuri uşoare, notează stiri.botosani.ro.