Pompierii au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o vilă din Drăgăneşti (Olt) care îi aparţine lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu, pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică, în jurul orei 14.00, în oraşul Drăgăneşti, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă.
"La faţa locului au mers pompierii de la Garda Stoeneşti, cu două autospeciale, şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgentă din localitate, cu o autospecială. Echipele au găsit în flăcări bunurile dintr-o cameră de locuit, cu posibilitate de extindere şi la restul casei. Incendiul a fost lichidat după aproximativ 30 de minute. Au ars obiecte electronice, obiecte de mobilier, parchet, materiale textile şi tocăria camerei. Cauza probabilă a incendiului este un laptop lăsat sub tensiune", a declarat purtătorul al ISU Olt, potrivit
Mediafax. Imobilul la care a izbucnit incendiul îi aparţine lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Sandu Anghel este încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova din 20 februarie 2011, într-un dosar în care este judecat pentru tentativă de omor calificat, după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, Ionuţ Anghel, care în urma incidentului a avut nevoie de spitalizare.