O femeie a fost rănită, marţi, la Uzina de armamanent Sadu, din judeţul Gorj, în urma producerii unui incendiu. Iniţial s-a crezut că este vorba despre o explozie. Incidentul vine la doar două săpămâni după ce, în acelaşi loc, s-a produs o explozie, soldată cu un rănit.
Incendiul de marţi s-a produs în jurul orei 10:00. Femeia, în vârstă de 41 de ani, a suferit arsuri la nivelul feţei, fiindu-i afectate în special pleoapele. Aceasta a fost transportată de urgenţă la un spital din Târgu Jiu, însă urmează să fie transferată în Capitală.
"Nu este vorba despre o explozie, ci despre o aprindere cu flacără mai mare într-o zonă în care se lucra cu fosfor", a explicat, pentru
Mediafax, directorul general al Uzinei Mecanice Sadu, Lori Boian.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Inspectoratului Teritorial de Muncă pentru a verifica împrejurările în care s-a produs incidentul.
În urmă cu doar două săptămâni, o angajată a Uzinei de Armament din Sadu a fost grav rănită, după ce capsele pe care le încărca în secţia de pirotehnie i-au explodat în faţă. Femeia de 38 de ani a ajuns la Spitalul Militar din Capitală cu răni grave la ambii ochii şi de gradul doi si trei pe corp.
Incidentul din 4 noiembrie s-a produs în momentul în care femeia făcea curăţenie în secţia de muniţie a uzinei de la Sadu. Din cauze necunoscute, o capsă a sărit în aer, ceea ce a dus la o reacţie în lanţ. Au explodat şi altele, iar bucăţi din ele pur şi simplu i s-au înfipt în faţă.
Inspectorii de muncă au pornit atunci o anchetă pentru a afla dacă s-au păstrat toate măsurile de siguranţă.
În 2005, un eveniment similar a avut loc în aceeaşi secţie. Atunci, în urma unei explozii, patru angajate au ajuns la spital cu arsuri grave.