Incendiu la Liceul Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Elevii au fost evacuaţi. Şapte din ei au avut nevoie de îngrijiri medicale, din cauza unor atacuri de panică.
Incendiul a izbucnit într-un corp de clădire în care se aflau 32 de elevi. Focul a izbucnit în subsolul clădirii, cel mai probabil de la o pătură veche.
"Echipajele noastre au intervenit pentru stingerea incendiului localizat la subsolul instituţiei. Au fost evacuaţi atât elevii cât şi profesorii, şapte dintre aceştia au fost duşi la spital după ce au suferit atacuri de panică", a declarat Marius Mocăniţa, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Situaţii de Urgenţe (ISU), citat de Agerpres.
"Este posibil ca ei să fi inhalat fum şi să fi suferit arsuri ale căilor respiratorii. Urmează ca medicii să stabilească asta în urma investigaţiilor medicale", a adăugat purtătorul de cuvânt.