
Un incendiu a izbucnit marţi seara într-o secţie a Spitalului de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" din Bucureşti. Conform primelor informaţii, vâlvătaia a pornit după ce un pacient a dat foc unei saltele. Din fericire, viaţa nimănui nu a fost pusă în pericol, iar zeci de persoane au reuşit să iasă la timp din calea focului.
La sosirea primelor echipaje de pompieri la fața locului, incendiul se manifesta cu degajări de fum la nivelul unei încăperi.
Se pare că una dintre cele 39 de persoane care au reuşit să se salveze din calea flăcărilor a suferit un atac de panică. Şi, după ce i s-a acordat primul ajutor, aceasta a fost dusă la spital pentru mai multe investigaţii.
"În urma evenimentului, s-au autoevacuat 39 de persoane, dintre care o persoană cu atac de panică a fost preluată de către echipajele medicale și transportată la spital. Suplimentar, încă două persoane (ce nu se aflau în clădirea în care s-a produs incendiul) au fost asistate medical și transportate la spital.
Conform procedurilor, au fost luate măsuri pentru alertarea celor mai apropiate resurse de intervenție și direcționarea lor către locația menționată. Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și opt ambulanțe SMURD.
Incendiul a fost lichidat rapid în limitele găsite", s-a transmis înt-un comunicat.
Potrivit unor informaţii, focul ar fi pornit de la ţigara unui pacient.
Ştire în curs de actualizare.