Incendiu la o sală de box din incinta stadionului municipal din Călăraşi. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale pentru stingerea focului. Potrivit primelor informaţii, nici o persoană nu a fost rănită.
Anunţul privind incendiul a fost efectuat la ora 6:14, a declarat Mihai Ionescu, purtătorul de cuvânt al ISU Călăraşi, pentru Antena 3. Cel care a observat incendiul a fost unul dintre paznicii clădirii.
Flăcările au cuprins acoperişul clădirii, pe o suprafaţă de 250 de metri pătraţi. Autorităţile au trimis patru autospeciale pentru stingerea flăcărilor.
Potrivit primelor informaţii, incendiul nu s-a soldat cu victime.