Momentul în care un șofer de TIR a fost prins circulând pe contrasens pe autostrada A1, spre București. A fost lăsat fără permis
Publicat acum 8 ore si 18 minute
La fața locului, pentru stingerea incendiului intervin Garda de Intervenție Răcari cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, Detașamentul de Pompieri Titu cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și Garda de Intervenție Cornești participă cu o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție s-a constatat că incendiul se manifestă generalizat, cu degajări mari de fum, la o hală industrială.
Până în acest moment, nu au fost identificate victime, notează Mediafax.
ISU Dâmbovița anunță că a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru populația din zonă, în vederea luării măsurilor de autoprotecție.