Incendiul violent a izbucnit vineri, în jurul orei 21.40, provocând pagube însemnate în cadrul unei fabrici de mobilă din municipiul Reghin. Au fost afectate cinci corpuri de clădire, din care trei în proporție de 100%, pe o suprafață aproximativă de 1.500 metri pătrați. Nu au fost victime, au precizat pompierii.
La fața locului s-au deplasat șase autospeciale de stingere a incendiilor și o autospecială pentru intervenție la înălțimi din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Horea al județului Mureș împreună cu alte cinci autospeciale de stingere a incendiilor din cadrul serviciilor voluntare și din cadrul unui serviciu privat pentru situații de urgență.
De asemenea, au fost solicitate ajutoare din județele învecinate. În sprijin au fost trimise trei autospeciale pentru stingerea incendiilor, două din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița al județului Bistrița-Năsăud și una de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Oltul al județului Harghita. Acestea au fost întoarse din drum deoarece pompierii mureșeni au reușit să localizeze incendiul.
La misiune au participat peste 60 de pompieri militari și pompieri civili. Intervenția a ținut aproximatv șapte ore și s-a finalziat în zorii zilei. La fața locului a rămas o autospecială pentru stingerea incendiilor pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a reizbucnirii incendiului.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului va fi stabilită de către o comisie special constituită în acest sens, au explicat reprezentanții ISU.