Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, incendiul ar fi izbucnit în jurul orei 4.30, în depozitul Romalion. Complexul acoperă o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi şi adăposteşte numeroase standuri cu produse textile şi alimentare.
În momentul izbucnirii incendiului, nu se afla nicio persoană în incinta complexului. După o tentativă de a înăbuşi flăcările cu extinctoarele, paznicii au chemat pompierii. Aceştia au stins incendiul în două ore.
Cauza incendiului nu a fost stabilită.
Antena3.ro