Potrivit ISU București-Ilfov, incendiul se manifestă la o stivă cu deșeuri, care are o înălțime de 5-6 metri, pe o suprafață de 300 de metri pătrați.
Se acționeaza atât pentru stingere, cât și pentru îndepărtatea elementelor care ard, utilizând un buldozer.
Sunt alertate 12 autospeciale de stingere.
Conform pompierilor, în zonă nu sunt surse de apa, astfel că autospecialele sunt alimentate de la operatori economici aflați la mare distanță.
O persoană care a suferit un atac de panică a fost consultată de echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital, notează Mediafax.
Intervenția este în desfășurare.