Antena 3 CNN Actualitate Incendiul de la Brazi a fost provocat. Mai multe butelii de propan au explodat

Incendiul de la Brazi a fost provocat. Mai multe butelii de propan au explodat

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 17:28 03 Iun 2021 Modificat la 17:28 03 Iun 2021
o_1f7947i8m4ml15ht19fqcvf1gacb.jpg

Reprezentanții ISU Prahova susțin că incendiul de la Brazi a izbucnit, cel mai probabil, din cauza folosirii intenționate sau din culpă a condițiilor pentru a genera evenimentul. S-a produs o explozie a unor butelii de propan, urmată de un incendiu major, au aflat pompierii.

Focul a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri, autoritățile fiind anunțate prin apel la 112 despre incendiul de pe platforma incineratorului din localitatea Brazi, județul Prahova.

Focul s-a manifestat în interiorul halei incineratorului, pe o suprafață de 2.000 de metri pătrați, cu degajare de fum dens în atmosferă, ca urmare a arderii necontrolate a deșeurilor din incintă. Din cauza degajărilor masive de fum, ISU Prahova a emis mesaj RO-ALERT către populație, informează Mediafax.

Totuși, ploaia și vântul au făcut ca indicatorii de calitate a aerului monitorizați la stațiile fixe din municipiul Ploiești și localitatea Brazi, precum și cei monitorizați cu laboratorul mobil al Agentiei pentru Protectia Mediului Prahova în zona de sud a Municipiului Ploiești, să nu înregistreze creșteri sau depășiri.

Pompierii au pătruns joi dimineața în zona afectată, unde a fost găsită o persoană decedată.

Pompierii au găsit cadavrul bărbatului care ar fi aruncat în aer incineratorul de la Brazi

ISU Prahova a anunțat, joi dimineața, că o persoană a fost găsită în hala incineratorului din Brazi, afectată de un incendiu care a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri.

Potrivit ISU Prahova, pompierii intervin încă pentru lichidarea incendiului de la fabrica de incinerare a deșeurilor din Brazi.

La această oră, potrivit pompierilor, încă se intervine cu apă, în ciuda faptului că joi dimineața nu mai erau focare vizibile. „Cu siguranță arde mocnit pe dedesubt, acolo unde nu avem acces să ajungem cu apă”, a transmis ISU Prahova.

Pompierii au reușit să pătrundă în zona afectată, unde a fost găsită o persoană decedată.

În noaptea de marți spre miercuri, autoritățile au fost anunțate prin apel 112 despre izbucnirea unui incendiu pe platforma incineratorului din localitatea Brazi, județul Prahova.

Focul s-a manifestat în interiorul halei incineratorului (4000 mp), cu degajare de fum dens în atmosferă, ca urmare a arderii necontrolate a deșeurilor din incintă. Din cauza degajărilor masive de fum, ISU Prahova a emis mesaj RO-ALERT către populație.

Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de ISU, dar la fața locului sunt și echipe complexe ale Poliției, fiind luate în calcul toate variantele.

×
x close