Antena 3 CNN Actualitate Încă un condamnat din dosarul lui Sorin Oprescu ar fi reușit să fugă. A fost dat în urmărire generală

Încă un condamnat din dosarul lui Sorin Oprescu ar fi reușit să fugă. A fost dat în urmărire generală

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 18:09 13 Mai 2022 Modificat la 18:12 13 Mai 2022
r3e244

Romeo Albu, zis „Romică”, în vârstă de 43 de ani, a primti o pedeapsă de 6 ani de închisoare în dosarul „Oprescu”. Este a treia persoană care nu este găsită la domiciliu (Mogoșoaia, județul Ilfov), după ce a fost emis mandatul de executare a pedepsei

„Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penală a emis împotriva acestuia mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2796, din data de 13.05.2022, fiind condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, în forma agravantă, complicitate la dare de mită și complicitate la spălarea banilor în formă continuată”, se arată în comunicatul Poliției Române, secțiunea „Persoane Urmărite”.

Romeo Albu l-a ajutat în repetate rânduri pe Bogdan Popa, fost director în primărie, să ascundă, prin intermediul unei societăţi comerciale, adevărata proveniență a unor sume uriaşe de bani.

Și fostul director din Primăria București, Popa Bogdan Cornel, condamnat definitiv, vineri, la 11 ani și 6 luni de închisoare, a fost dat în urmărire europeană după ce oamenii legii nu l-au găsit acasă.

Primarul Sorin Oprescu avea o „relaţie atipic de apropiată” cu directorul Administraţiei Cimitirelor, Bogdan Cornel Popa, spun anchetatorii, care arată că edilul îl lua cu el pe Popa la recepţii la care acesta nu avea acces, la Cotroceni, la ambasade sau în vizite oficiale în străinătate, au declarat, la momentul anchetei, surse judiciare.

Fostul primar general Sorin Oprescu, dat vineri în urmărire națională pentru că nu a fost găsit la domiciliu pentru punerea în aplicare a mandatului de arestare, ar fi plecat din România în urmă cu două săptămâni.

Sorin Oprescu ar fi părăsit România în urmă cu două săptămâni, cu mașina. El ar fi ieșit din țară pe la Vama Giurgiu, au spus surse judiciare, pentru Mediafax.

De asemenea, sursele menționate au precizat că în urmă cu două săptămâni nu exista niciun motiv legal pentru ca Sorin Oprescu să fie oprit din drumul său.

Sorin Oprescu a fost dat în urmărire generală de Poliția Română, după ce agenţii nu l-au găsit la adresa de domiciliu pentru a-l duce la închisoare. Fostul primar al Capitalei a fost condamnat astăzi, la 10 ani și 8 luni de închisoare cu executare, într-un dosar de corupție.

Polițiștii l-au căutat vineri pe fostul primar general al Capitalei la adresa din domiciliu pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii, dar Sorin Oprescu nu a fost găsit.

Potrivit informaţiilor Antena 3, Sorin Oprescu s-ar afla la fiul său care locuieşte în Austria şi este medic acolo.

×
Etichete: Sorin Oprescu
x close