Procurorii Parchetului Capitalei au dispus reţinerea a încă două persoane în dosarul privind furtul armei femeii jandarm, agresată în timpul protestului din 10 august din Piaţa Victoriei.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în dosarul având ca obiect infracţiunile de ultraj (agresiune asupra a doi lucrători de jandarmerie), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (sustragerea unei arme) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii S.T., pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi C.M.G., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de arma fără drept.
Faţă de cei doi inculpaţi, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore, urmând ca aceştia să fie prezentaţi, joi, judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive.
"Inculpatul S. T., în timp ce se afla în public, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, sector 1, în timpul unui manifestaţii de protest, alături de numeroşi alţi indivizi, a agresat un subofiţer de jandarmi aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aplicându-i o lovitură cu piciorul în zona superioară a corpului. Totodată, prin acţiunile violente comise asupra persoanei vătămate, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică, creând un puternic sentiment de teamă numeroaselor persoane prezente la manifestaţia de protest", precizează Parchetul.
Procurorii mai spun că, în ziua de 11 august, inculpatul C.M.G. a mers împreună cu inculpatul D.D. (persoană care în ziua de 10 august 2018, în timpul manifestaţiei de protest din Piaţa Victoriei, i-a sustras unui subofiţer de jandarmi arma din dotare - pistol Carpaţi cal. 7,65 mm), pe un teren situat în apropierea localităţii Petrăchioaia, judeţul Ilfov, unde a executat un foc de armă.
Bărbatul care a sustras arma jandarmeriţei a fost reţinut săptămâna trecută, el aflându-se în prezent în arest preventiv.