?Cum să nu fii, când te gândeşti la efort. Eu, în timp ce vorbeam, îi şi vedeam, în competiţie, concentraţi şi gata să dea tot din ei, susţinuţi sufleteşte de noi toţi, care privim la televizor. Sigur că nu pot să fii decât emoţionat, când te gândeşti la efortul lor, al sportivilor?.
Şi aşa a fost toată ziua preşedintele Traian Băsescu. Emoţionat şi în mare grabă. După ce a văzut uniforma şi a salutat alţi sportivi, Traian Băsescu şi-a dat seama că şi-a pierdut nevasta.
?Unde-i soţia mea? Eu aveam nişte treburi după asta. Aveam nişte întâlniri cu domnul ambasador. Da, hai! O recuperaţi voi pe soţia mea, da??, spune şeful statului.
Coloana prezidenţială a ridicat ancora şi a pornit spre palatul prezidenţial. Urma întâlnirea cu Hu Jintao. Preşedintele chinez a dat mâna cu toată delegaţia României.
Traian Băsescu a participat apoi festivitatea de deschidere. Preşedintele României a stat în compania premierului Vladimir Putin.
Observator