Antena 3 CNN Actualitate În teritoriu, Ludovic Orban cântă şi dansează

În teritoriu, Ludovic Orban cântă şi dansează

1 minut de citit Publicat la 19:45 17 Feb 2007 Modificat la 19:45 17 Feb 2007
În teritoriu, Ludovic Orban cântă şi dansează
Aleşii locali ai PNL s-au relaxat vineri seară într-un restaurant din Piatra Neamţ, cu mâncare din belşug şi muzică asortată. Vedeta petrecerii a fost vicepreşedintele liberal, Ludovic Orban, care a dat o nouă probă a calităţilor sale vocale. Printre liberali s-a aflat şi Gheorghe Ştefan, care pare că a renunţat de tot la simpatia pentru Theodor Stolojan şi a revenit în matca PNL de dragul postului de primar al oraşului Piatra Neamţ. Solista de muzică populară i-a făcut pe unii liberali să scoată bani din buzunar.

Invidios probabil pe succesul interpretei, vicepreşedintele liberal Ludovic Orban a pus mâna pe microfon şi le-a cântat colegilor, dar nu s-a ales decât cu aplauze.La petrecere a participat şi primarul oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti. A fost destul de rezervat o perioadă, preferând să stea cuminte la masă şi să-şi facă de lucru cu o scobitoare. Asta până când a apărut Norica Nicolai, pe care nu o agrea foarte mult până de curând.

Lucrurile se mai schimbă însă şi în politică şi în viaţă. Pinalti a căzut în dizgraţia conducerii PNL din cauza simpatiei sale faţă de liberalii-democraţi ai lui Theodor Stolojan. Ca să nu-şi rişte însă funcţia de la primarie, Pinalti şi-a reconsiderat, se pare, părerile politice.

Antena 3

×
x close