Antena 3 CNN Actualitate În satul Văleni din Vaslui violatorii tac, iar localnicii sunt la un pas de revoltă: "Ea le-a spus să mai cheme nişte băieţi! Dacă mă chema, mă duceam şi eu"

În satul Văleni din Vaslui violatorii tac, iar localnicii sunt la un pas de revoltă: "Ea le-a spus să mai cheme nişte băieţi! Dacă mă chema, mă duceam şi eu"

S.T.
1 minut de citit Publicat la 08:59 24 Iul 2015 Modificat la 08:59 24 Iul 2015
vert.jpg
În satul Văleni din Vaslui violatorii tac. Preferă să zâmbească bajocoritor în faţa jurnaliştilor sau să îi ignore.

În schimb, localnicii sunt la un pas de revoltă. Sătenii le iau partea celor 7 violatori şi sunt din ce în ce mai agresivi. Au ajuns să le ameninţe pe jurnaliste cu violul şi spun că se vor duce cu toţii la Tribunal să le ia partea agresorilor.

Mulţi dintre bărbaţi sunt atât de porniţi încât nici nu vor să audă că trei dintre violatori şi-au recunoscut deja fapta şi spun că fata este de vină pentru că ar fi ştiut exact unde merge şi ce face. 

Cea mai mare supărare a locuitorilor din Văleni este că au ajuns în atenţia presei şi o ţară întreagă a aflat ce au făcut consătenii lor.

În timp ce localnicii din Văleni îşi împart taberele, fata şi familia ei trec prin clipe grele. Abia acum, când cazul a explodat în presă, autorităţile au făcut prima mişcare în ajutorul tinerei şi i-au trimis un terapeut cu care să discute.

Solidaritatea, armă împotriva nedreptăţii! Antena 3 a lansat un apel naţional la solidaritate cu victimele abuzurilor

Citeşte şi:

Tânăra violată din Vaslui, consiliată de specialiştii de la Institutul de Psihiatrie Iaşi

×
Etichete: viol fata violata
TOP articole
x close