Antena 3 CNN Actualitate În România, viaţa unui deţinut, mai importantă decât cea a unui copil. Cât plăteşte statul pentru un puşcăriaş şi cât dă pentru alocaţia minorilor

În România, viaţa unui deţinut, mai importantă decât cea a unui copil. Cât plăteşte statul pentru un puşcăriaş şi cât dă pentru alocaţia minorilor

O.P.
1 minut de citit Publicat la 05:32 26 Feb 2013 Modificat la 05:32 26 Feb 2013
În România, viaţa unui deţinut, mai importantă decât cea a unui copil. Cât plăteşte statul pentru un puşcăriaş şi cât dă pentru alocaţia minorilor
Numărul deţinuţilor din penitenciarele româneşti a crescut în ultimii cinci ani de la 26.212 în 2008 la 31.817 în 2012, în condiţiile în care costul mediu lunar pentru un deţinut este estimat la 417 lei, iar valoarea activităţilor prestate de aceştia a fost de 29,7 milioane de lei anul trecut.

În 2007, numărul deţinuţilor din penitenciarele româneşti se ridica la 29.390, scăzând cu peste 3.000 într-un an, pentru ca, din 2008, să crească în fiecare an, până la 31.817 la sfârşitul anului 2012, arată cel mai recent raport de activitate al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Dintre cei aflaţi în detenţie, 45,78 la sută sunt recidivişti, ponderea acestora situându-se aproximativ la acelaşi nivel, din 2009.

Potrivit aceluiaşi raport, capacitatea de cazare s-a majorat cu 783 de locuri anul trecut. Costul lunar mediu de întreţinere a unui deţinut este de 417 lei, la care se adaugă contribuţia la asigurări, de 77 de lei pe lună. Pentru hrana zilnică a unui deţinut este prevăzută o normă de bază de 3,76 de lei, fără TVA, care corespunde la 2.855 de calorii. În 2012, deţinuţilor le-au fost acordate 814.092 de consultaţii medicale, adică 26,4 consultaţii, în medie, fiecărei persoane private de liberate.

Pe de altă parte, dacă ar fi luat în calcul şi cheltuielile cu salariile angajaţilor ANP, costul lunar de întreţinere a unui deţinut s-ar ridica la aproximativ 2.200 de lei, potrivit reprezentanţilor ANP. Personalul ANP numără 12.405 angajaţi şi a avut, în 2012, un buget de 912,5 milioane de lei. Tot anul trecut, 8.054 de deţinuţi au fost selecţionaţi pentru activităţi lucrative şi gospodăreşti, dintre aceştia, 2.990 desfăşurând activităţi remunerate pe bază de contracte de prestări servicii.

Veniturile obţinute prin munca prestată de deţinuţi s-au ridicat, tot anul trecut, la 29,7 milioane de lei, cea mai mare valoare înregistrată în ultmii 10 ani, se mai precizează în raport.

×
Etichete: deținuti deținuti
x close