În total, 34 la sută dintre români susţin că au oferit mită în ultimul an, fie personal, fie prin intermediul unui membru al familiei, arată sondajul CSOP. În cele mai multe cazuri, suma oferită, nu depăşeşte 100 de lei.
Atunci când vine vorba însă de a primi mită, lucrurile se schimbă. 85% dintre români susţin că, în cazul în care ar ocupa o funcţie publică, nu ar încerca să se îmbogăţească prin corupţie.
Sondajul CSOP a fost realizat în perioada 26 octombrie - 1 noiembrie 2011, pe un eşantion de 1.150 de respondenţi cu vârsta peste 15 ani. Marja de eroare este de 2,9%.