La fiecare oră, spărgătorii de case din România intră în cel puţin trei locuinţe, arată statisticile poliţiei. Pare incredibil, dar de cele mai multe ori se strecoară pe o uşă sau un geam uitate deschise. Poliţiştii au făcut şi profilul hoţului: un bărbat cu opt clase, fără ocupaţie, care nu se teme de nimic.
Tânăr, singur, fără obligaţii, aşa sună profilul spărgătorului întocmit de poliţişti. Cel mai adesea, hoţii sunt recidivişti, au între 14 si 40 de ani, opt clase şi vin dintr-o familie dezorganizată, nu le place să muncească şi nu au nicio ocupaţie. Singura lor specializare este să spargă şi cel mai neprietenos butuc.
Când vine vorba să dea lovitura, hoţii nu se tem nici măcar de camerele de supraveghere. Punctele nevralgice sunt uşile sau geamurile uitate deschise. În cel puţin o treime din situaţii, spărgătorii dau lovitura din cauza unei astfel de neglijenţe ale proprietarilor.
În primele 10 luni ale anului, poliţiştii au înregistrat deja peste 18 mii de dosare cu spargeri. Cu două mii mai multe faţă de anul trecut. În mai bine de jumătate din cazuri, s-a intrat în case prin forţarea yalelor sau a geamurilor.
Pentru că de sărbători hoţii sunt mult mai activi, poliţiştii le cer românilor să-şi ia măsuri de precauţie când pleacă de acasă.