SRI, SIE, CIA, DIE, o companie a cărei nume e pe buzele tuturor și o moarte suspect de convenabilă pentru nefiresc de multă lume. Scandalul, cu iz de Hollywood dar și cu multe elemente reale, învăluie România într-o perdea de fum în spatele căreia adevărul riscă să dispară.
Iar acest adevăr este că infecțiile nosocomiale au produs tragedii încă dinainte de Hexi Pharma.
Coloniile de bacterii multi-rezistente s-au întins prin spitale și din cauza dezinfectanților diluați, dar mai ales cu ajutorul unor oameni din interior. Manageri care mint ca să-și păstreze postul, angajați pentru care igiena personală vine pe ultimul loc, firme care fură din materialele pe care le vând spitalelor și, mai ales, oameni care de câteva decenii preferă să tacă decât să deranjeze.
E o multirezistență la adevăr care a ucis. Echipa ”În premieră” și-a propus să răspundă la întrebarea crudă: Cât de mult a ucis?
Cazul Sonia Geambașu: Sonia s-a născut cu o malformație cardiacă despre care mămica ei nu a fost informată înainte de momentul nașterii. Din această cauză, fetița, care acum are nouă ani, a fost expusă numeroaselor bacterii din spitalele din România.
Mai mult, din cauza antibioticelor multe și foarte puternice care i-au fost administrate în România, Sonia și-a pierdut auzul. Părinții ei s-au chinuit mult ca să o aducă pe linia de plutire. La trei ani, Soniei i s-a făcut un implant cohlear care i-a redat auzul, iar ea a reușit să comunice.
”E un sistem care mie mi se pare că e roata pătrată”, spune mama Soniei.
Ana Maria Manea nu a reușit să-și salveze copilul. Bebelușul ei, născut la Spitalul Județean din Suceava în luna ianuarie a acestui an, a murit din cauza infecției cu sepsis neonatal.
În fața tragediei, sistemul a făcut ce știe cel mai bine să facă. S-a apărat din răsputeri, asta în timp ce fiecare doctor îi confirma, între patru ochi, că infecția a fost declanșată în spitalul în care a născut.
”Decât să pierdem bani, mai bine pierdem vieți!”
În România, orice manager de spital își asumă senin, prin contract, obligația de a minți și, implicit, moartea unor oameni.
”Legislația în vigoare nu încuraja raportarea acestor infecții în România. În sensul că indicatorii de performanță ai unui manager erau legați de o anumită limită a raportării acestori infecții. E vorba de 0,5 la sută”, a spus Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.
În plus, dacă ar raporta infecțiile nosocomiale, spitalul ar pierde bani, pacienții l-ar ocoli, CAS-ul n-ar mai deconta cât trebuie iar secțiile s-ar închide.
UE: 1 din 18 pacienți pleacă bolnav din spital
Teoretic, în România, din 100 de pacienți externați se consideră că 0,25 la sută, adică 1 din 400, au o astfel de infecție. Practic, procentul este mult mai mare.
Dominique Monnet, de la Centrul European pentru Controlul Bolilor susține că rata medie pentru UE este de 1 la 18 pacienți. În spitalele europene, un pacient din 18 are cel puțin o infecție nosocomială.
În SUA, potrivit procentelor raportate din spitale, 1 din 25 de pacienți dezvoltă o infecție spitalicească.
Cazul Simonei Băcanu - fractură urmată de cangrenă
Dacă afară se iau măsuri drastice, în România substanţele sunt diluate
În toată lumea există o preocupare tot mai mare pentru infecțiile intraspitalicești și avertismente în privința viitorului sumbru. Ne așteaptă, cred experții, o epocă în care antibioticul nu va mai face față.
De aceeea, în țările civilizate, coloniile de bacterii se distrug azi cu roboți care aruncă raze ultraviolete prin saloane și săli de operație. Numai noi spunem că totul este sub control, folosim dezinfectanți diluați, ne plângem că se exagerează sau că presa vrea să distrugă sistemul.
”Curățenia este esențială!”
”Dacă punem dezinfectant peste murdărie, el nu are niciun fel de efect. Curățenia înlătură 90 la sută din bacteriile periculoase. Restul înlătură dezinfectantul. Trebuie să existe norme pentru curățenie”, mai spune Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.
”Ne trimiteau de la Spitalul de Arși la alte spitale cu același echipament și aceiași papuci”
O fostă angajată a unei firme de curățenie care se ocupă astfel de servicii la Spitalul de Arși rupe tăcerea și spune cum se face curățenie în spitale.
”Ce lasă de dorit cu firma respectivă de curățenie este nepăsarea. Nu vor să gândească faptul că oricând putem fi și noi acolo, cineva drag nouă. Doamne ferește, s-ar întâmpla ca cineva drag unuia dintre șefi să ajungă pe patul Spitalului de Arși și să știe că duce Thor și-l concentrează cu apă și se spală noptiera cu aceeași lavetă care a fost băgată în mașina de spălat împreună cu mopurile cu care se spală pe jos, cu toată mizeria, și apoi vin cu încredere și spun că e curat.
Cel mai deranjant a fost faptul că ne trimiteau de la Spitalul de Arși cu aceeași uniformă, aceiași papuci, la alte spitale. Nu mai spun de uniformă, că te atingi, dar cu papucii cu care ai mers prin toate mizeriile, să intri într-o maternitate...
(...) La cinci saloane, o singură lavetă, o singură găletușă. Toaleta medicilor și sala de pansament se spălau cu aceeași găleată. Când se întâmpla să se verse ceva și era mai mult lichid, automat trebuia mop, dar noi nu aveam mop pentru saloane.
România face controale în spitale după norme din 1982!
În 2016, în România, Direcția de Sănătate publică se ghidează după norme din anul 1982 atunci când ia probe de microbi. În străinătate, se face ”risipă” pentru fiecare pacient.
Președintele Autorității pentru Acreditarea Spitalelor cunoaște foarte bine acest lucru. În mâna lui stau închiderea sau reacreditarea unui spital, pe considerente de igienă sau de siguranță. Decizia se ia pe bază raportărilor făcute de medici și de inspectorii DSP. Dar, așa cum am aflat, raportările sunt uneori cosmetizate, iar controlalele anunțate.
