Ieșiti în stradă. Deschideți ochii. Priviți natura și tineți minte ceea ce vedeți. E posibil ca peste câțiva ani, generațiile viitoare, nepoții noștri să nu mai vadă același lucru. E posibil să mișune altceva pe pământ, prin aer, păduri sau crește de munți. E mesajul acestor tineri care au înțeles că, dincolo de încălzirea globală e de fapt dispariția noastră, ca specie. Dispar întaii gâzele, păsările rămân automat fără hrană, apoi carnivorele nu vor mai avea nici ele ce mânca și într-un final, ca într-un scenariu apocaliptic, noi oamenii vom rămâne singuri pe planetă. Fără să știm că,de fapt, acesta va fi începutul sfârșitului și pentru noi.
Cam același lucru, dar cu alte cuvinte, avertiza în anii '40 și Einstein. Nu celebrul om de știință Albert Einstein, ci Alfred Einstein, un simplu apicultor din Statele Unite care înțelesese de pe atunci că dacă dispar albinele, principalii polenizatori ai planetei, în 4 ani dispărem și noi. Poate că a exagerat el un pic, dar noi vom avea ocazia să vedem pe propria piele dacă a avut dreptate sau nu. De cațiva ani, au început să dispară albinele. Chiar acum se încheie o vară în care mulți apicultori au pierdut familii întregi de albine iar puținele care au rămas nu au mai putut face miere pentru ca, fie n-au găsit flori suficiente, fie acestea erau otrăvite cu insecticide. Pentru tinerii activiști toate acestea sunt semnale clare că lumea în care trăim e într-un mare declin și, până nu e prea târziu, trebuie sa luăm măsuri urgente. N-ar trebui să fim mirați, așadar, atunci când vedem păsări flamingo prin județul Olt sau în Deltă. Ori berze de Crăciun, în cuiburile lor. Ori urși care nu mai caută bârlog iarna pentru că e cald și bine afara, iar mâncare, berechet. Și, că în general, s-a schimbat natura. Pentru că mai întâi ne-am schimbat noi, oamenii. Am tăiat pădurea, am umplut pământul de grane pentru export, am început să poluăm, apoi s-a făcut tot mai cald, ne-am supărat că ne-au invadat insectele și am început să dăm cu pesticid. Fără sa conștientizăm cercul vicios creat de noi și faptul că, odată cu el, lanțul trofic, adică ordinea firească a lumii, a început ușor sa se destrame.
Dragoș Măntoiu are un job special. El salvează liliecii de oameni, pentru ca apoi liliecii să-i poată salva pe oameni. Spre exemplu, de țânțari, căpușe, muște și păianjeni, hrana preferată a liliacului și cauza unor mari neplăceri pentru om. E drept că mai degrabă spunem că iar ne-au invadat insectele pentru ca iar n-au dat autoritățile cu nimic. Că n-am mai văzut vreun elicopter împrăștiind recent pesticide prin aer. Fără să avem habar că, în stoluri mici și timide, salvarea se află langă noi. Uneori ascunsă în crapaturile blocurilor, alteori în căsuțe din curtea Muzeului Antipa, alteori în Herăstrău. Doar că ei sunt prea puțini, noi prea speriați de ei și insectele cu mult prea multe. Ei sunt liliecii, iar în România avem 32 de specii dintre cele 40 la nivel mondial. Liliecii sunt singurele mamifere capabile să zboare și care au rolul de a ne curășa mediul. Doar că am avut noi grijă, din frică și ignoranță, să-i decimăm. Astfel că azi ne putem mândri cu maxim 5/600 de lilieci în fiecare dintre puținele colonii existente în țara, în timp ce americanii au milioane de animaluțe în milioane de colonii. Și astfel, state precum Texasul și-au redus masiv cantitatea de pesticide folosită pentru a proteja populația de invazia insectelor. Iar în orase precum Austin chiar nu mai folosesc deloc. Nu mai au nevoie. În plus, liliacul e polenizator, ca albina, doar că pe alte continente și la plante mai mari.
Aici, în zona temperat continentală, un liliac manancă în medie un kilogram de insecte pe an. Iar cu fiecare liliac pus la treabă, am economisit 1500 de euro, în loc să îi cheltuim pe insecticide. Ca sa nu mai vorbim ca și aerul ar fi mai curat. Doar că lilieci nu mai sunt. Mai întâi, le-am distrus hrana, adică țânțarii, împrăștiind pesticide. Apoi, le-am distrus casele.
Pentru salvarea liliecilor s-a înființat chiar și un fel de 112 și o aplicație pe care poți sa semnalezi prezența mamiferelor într-o crapatură de zid sau chiar la tine în dormitor, pe șifonier. Dragoș e la capătul firului, pregătit de intervenție non-stop. Vine imediat la tine acasă, cu un alpinist utilitar, salvează vietatea speriată de moarte, și o redă naturii. Salvând în felul ăsta și natura, și proprietarii terorizați, mai ales la ceas tarziu de noapte, de către lilieci. De ce au migrat liliecii, din păduri și ogoare, spre marile orașe? Pentru că vechile lor case au fost distruse de către oameni. Nu mai exista copaci batrani și toate câmpurile sunt pline de pesticide, pe care oamenii le-au răspândit masiv, ca să își protejeze culturile de daunatori. Liliecii au însă, și ei, nasul foarte fin.
Există în Dobrogea, zonă renumită pentru bogăția speciilor de pe toate treptele lanțului trofic, pe podgoriile Murfatlar, un domeniu de viță de vie unic în România și printre puținele asemănătoare din Europa. Aici, nu se folosește nimic toxic, iar fiecare insectă în parte e lăsată sa își găsească nașul în natură. Pe principiul stabilit de univers de la începutul sau că fiecare e, până la urmă, hrana cuiva. Pare un fel de rai ferit de dăunatori, însă cu siguranță nu e deloc așa. Dana Cotigă, administratorul domeniului și cea care, zi de zi, ia la pas hectarele de vie și verifică ciorchinii, ne povestește ca ultimii în ultimii 2-3 ani, natura a suferit atâtea modificări din cauza schimbarilor climatice, încât a dat peste cap tot ce știau ei despre creșterea naturală a viței de vie: „Noi aici în Dobrogea eram obișnuiți cu zăpezi iarna, cu geruri, iar anul trecut zăpada a fost de 10 cm, ger nu a mai fost și atunci insectele au trăit. Nu am avut ploaie de două luni de zile. Si bineînțeles că se simt aceste schimbări, nu mai avem primăvară, nu mai avem toamna, deci trecem direct în vară, trecem direct în iarna.”
Relaxarea generală de pe acest domeniu e dată de un singur factor: un soi de agricultură care caștigă tot mai mult teren în lume, agricultura biodinamică. Mai precis, nu doar că nu se folosește nimic toxic, iar îngrășământul e de fapt balegar lăsat la macerat timp de un an, dar fiecare acțiune din podgorie se face după ritmul naturii, după fazele lunii, în anumite zile precise, în funcție de energia pamantului și a lumii. Exact cum făceau, cu sute de ani în urmă, bunicii noștri.Un secret al acestui mod de a face agricultură e acela de a folosi un tip interesant de îngrășământ natural: culturile de legume. Mai precis, explică Leonello Anello, cel mai mare specialist din lume în tehnici biodinamice, pe aceste domenii din Dobrogea se cultivă, între rândurile de viță de vie, mazăre, fasole, cartofi care sunt tăiate cand încep să înflorească și amestecate cu solul. Astfel, vietățile din jur au suficient de mâncat și nu se vor mai atinge de struguri, iar solul are toată hrana necesară pentru a susține vița să dea rod. Singura problema pe care o mai au Dana și colegii săi de rezolvat e numărul mare de rozătoare și graurii care le dau târcoale și care par să se înmulțească neîncetat. Nimeni pe lumea asta nu-i sperie mai tare pe grauri decât acvila. Doar că nici acvile nu prea mai sunt în zonă. Așa că, în via de lângă Medgidia se lucrează de zor la un proiect special: întoarcerea acasă a acvilei. În curând va începe construcția unor cuiburi în care vor locui, pentru început, cațiva pui ce vor sosi de la Targu Mureș. Dar în aceasta primăvară, absolut surprinzător pentru toată lumea, pe cel mai inalt stâlp din vie a apărut un cuib. Și în el s-au așezat la casa lor doua acvile, prevestind cumva sosirea celorlalte rude.
Ovidiu Bufnilă e membru al Societății Ornitologice din România, și trup și suflet alături de păsările României. Pentru el, totul în natură are un traseu simplu: cauza & efect. Populația de păsări de la noi, spune el, a suferit modificări în ultimii ani, în două directii. Pe de o parte au migrat spre noi păsări din țările calde, din cauza schimbărilor climatice, pe de alta, continuăm să pierdem chiar și specii întregi, otrăvite de agricultura tot mai agresivă. Dar ce îl doare cel mai tare pe Ovidiu e vulturul. România a avut odată toate cele 4 specii de vulturi ale lumii. Acum, nu mai are nici urma lor. Exclusiv din vina omului. Toate animalele bolnave din propria ograda ori din marile ferme, tratate cu diverse substanțe toxice, au ajuns, într-un final, hrană pentru vulturi. Însă hrana aceasta era deja plină cu otravă. Specialiștii chiar numesc asta "metoda cadavrului otrăvit". Bulgarii la granița cu Turcia și Grecia repopulează zona cu animale sălbatice ca să ajute, în felul acesta, la înmultirea vulturilor, considerați cei mai buni doctori ai naturii. Practic, cu ajutorul lor se creează, la frontieră, cea mai bună barieră naturală de protecție față de animalele bolnave care ar putea veni din țările vecine. Ceea ce am fi putut face și noi, anul trecut, în plină criză de pestă porcină.Pe de altă parte, spune însă Societatea Ornitologică din România, am început să ne îmbogățim cu specii de păsări venite din țările calde, care aleg să cuibarească la noi tocmai pentru că vremea e caldă, tocmai bună pentru ele. Și unde e foarte cald sunt implicit, mai multe insecte.
Pe alocuri mai saracă, pe alocuri mai bogată, România, cu tot ce conține ea, tinde să se schimbe. Pădurile de molid sunt într-un proces de uscare, iar tot ce înseamnă vietate, plantă sau copac specifice climei de acum, încep să urce spre nord, în căutare de temperaturi cu care sunt obișnuite, spune Orieta Hulea, director al WWF România. Am putea sa dăm vina pe soare, pe sol, pe gaze și pe orice altceva, însă la originea tuturor schimbărilor stăm noi, oamenii. Și că o dovadă și mai mare in acest sens stă un loc din inima Europei, un loc din care omul a dispărut și pe care se preconiza ca nimic nu va crește ori trai timp de zeci și zeci de ani. Cernobîl. Dar fauna, flora au crescut în voie de când omul nu a mai călcat pe aici. Imagini cu camera ascunsa surprind elani și râși, castori și ratoni, cai sălbatici și căprioare, o bogăție uriașă apărută pe un teren toxic. Care ne demonstrează ca natura are o putere incredibilă de a se adapta, de a lupta chiar și cu cea mai puternica otravă. Dar nu și cu omul.
