Despre patritotism fără margini ne-a vorbit fiica unuia dintre cei mai mari români care au existat vreodată, Constantin Noica. Deși a emigrat acum 50 de ani, Alexandra Noica spune că România este acasă, pentru că așa a deprins de la părintele ei. Un om care s-a sacrificat pe sine, pur și simplu pentru că nu a putut renunța la patrie. Și-a trimis familia departe de țară ca să trăiască liber, iar el a rămas aici, să lupte pentru ideile lui. Decenii la rând, Alexandra și fratele ei, Rafael, și-au cunoscut tatăl din cărți și au învățat să iubească România din scrisori. Iar astăzi, fiica lui Constantin Noica, ne arată o față a omului filosof pe care noi restul, nu am cunoscut-o niciodată.
Alexandra Noica citește scrisorile de tatăl ei pentru că așa îl cunoaște mai bine și așa poate să îl înțeleagă și reface din amintiri viața trăită alături de tatăl ei.
Niciunul dintre fii marelui filosof nu i-a călcat pe urme, dar au moștenit dragostea pentru cărți și pentru cunoaștere.
Ea speră că românii vor înțelege că suferința trebuie să înobileze sufletul, nu să îl învrăjbească, pentru a nu da ocazie urii să prindă rădăcini adânci, căci, în final oamenii ajung să se definească după felul în care se pierd.