În Premieră. Circul foamei se întoarce

Daca aveți mai puțin de 30 de ani, faceți un exercițiu de imaginație. Încercați să vedeți un magazin alimentar de azi complet gol. Zeci de metri de galantare şi frigidere fără nimic în ele. Ei bine, așa erau toate magazinele din Romania anilor 80.

Planul de înfometare a românilor a fost demarat de Ceaușescu în 1980 şi a purtat, pretențios, numele de Program de Alimentaţie Știinţifică a Populaţiei. Cu un an înainte, dictatorul fusese depistat cu diabet. Medicul dictatorului, Iulian Mincu, i-ar fi explicat că, dacă va mânca raţional, cumpătat, controlat, va trăi sănătos mulţi ani. Sorin Minea a avut ocazia să stea la povești cu omul care a făcut din regimul alimentar al lui Ceaușescu, hrana noastră, cea de toate zilele. „Iulian Mincu îi făcea hrana zilnic. Raţiile, cântăririle şi toate chestiile astea. Şi i-a explicat că a făcut diabet din cauza stresului şi a abuzului de mâncare. Un om sănătos trebuie să mănânce o cantitate limitată, să nu depăşească un anumit număr de calorii.Ceauşescu, ca orice potenţial bolnav, a crezut că este panaceul universal pentru toată populaţia. Dacă facem raţii alimentare pentru populaţie, câştigăm la două capete: toată populaţia va fi sănătoasă şi nu vom mai face risipă alimentară”, povestește producătorul de mezeluri Sorin Minea.

O idee genială, și-a spus el, cu avantaje de toate părțile. Vom avea niste cetățeni sănătoși, și nici nu vom cheltui prea mult pentru asta. Raţionalizarea hranei s-a transformat într-o obsesie pentru secretarul general al partidului comunist, care a dispus măsuri ce frizau absurdul. La sfârșitul anilor 70, îşi pusese specialiştii să calculeze câte calorii consumau românii zilnic. Raportul a indicat 3.300. Mult prea mult, a decis Ceauşescu, 2.800 sunt suficiente. Și pentru asta, a dat chiar un decret, în 1982. Medicul Constantin Ionescu Târgovişte, diabetolog şi nutriţionist, a făcut parte din comisia de specialişti desemnată de Ceauşescu, pentru a stabili porţiile de mâncare ale românilor.Comisia a stabilit în 1982 că un român să mănânce zilnic 180 de gr. de carne, 25 de gr. de peşte, un pahar cu lapte, un ou, 500 de gr. de legume, 222 gr. de cartofi, 222 gr. de fructe şi 844 gr. de legume boabe.

Într-o anexă a decretului din 1982, sunt menţionate și dimensiunile standard pentru femei și bărbați dacă vor să se încadreze în normativele de cetățeni model. Astfel, un tovarăș cu vârsta cuprinsă între 30 şi 39 de ani, cu înălțime de un metru 65, nu trebuia să cântărească mai mult de 67 de kilograme şi jumătate. Iar o tovarășă care are între 30 și 39 de ani, și un metru 57 înălțime, n-ar trebui să măsoare mai mult de 56,6 kg dacă se urcă pe cântar. În plus, a declarat că cine vrea să mănânce mai mult, n-are decât, dar va muri mai repede. Cu toate astea, grijuliu cu poporul, cum îl știm, doi ani mai tărziu Ceaușescu a mai dat un decret, prin care a înjumătățit rațiile din 82.

Înjumătăţirea raţiilor a venit la pachet cu celebra cartelă. Fiecare cetăţean era trecut în registrul unui magazin alimentar, de către administratorul blocului, cu datele din cartea de imobil. În funcție de asta se stabilea norma de alimente. O familie cu 4 persoane, de exemplu, avea dreptul la 2 pâini pe zi, adică o jumătate de pâine de om. Și în fiecare lună, câte un litru de ulei și un kilogram de zahar. Dar și pentru acestea era nevoit să stea la cozi interminabile, cu riscul, uneori, să nici nu mai prindă.

Așa a început, în Romania anilor 80, goana după mâncare. Frica îngrozitoare că mâine nu ai ce să pui pe masa copiilor. Panica pe care o trăiau atunci când carnea sau laptele se terminau cu 2 persoane înainte să ajungi la casa de marcat. „Atunci începeau altercaţiile dintre oameni, când se aducea foarte puţin. Luptai pentru puţinul ăla. Nu puteai să mergi acasă, ca părinte, fără să ai ce să le pui pe masă copiilor. Exista panica foametei. Există foame reală şi frica aia de foame. Cred că românii au trăit în principal cu frica de foame. Iar frica asta de foame a persistat şi în mentalul unora continuă” ne spune Cristina Păiuşan Nuică, cercetător ştiinţific.

„Pâinea se dădea pe cartelă. Dacă te duceai în alt oraş, nu-ți dădea pâine. Carne nu era. Decât rareori şi când se auzea că s-a băgat carne, se făcea coadă. Preparate din carne nu erau. Toate se dădeau la export. Ouă nu erau, că şi alea erau bune de export. Lactate nu erau, rareori găseai” își amintește nutriționistul Constantin Ionescu Târgovişte. Iar dulciuri sau fructe exotice, absolut deloc. Citricele apăreau doar de sărbători iar copiii din acele vremuri s-au făcut mari convinși fiind că bananele și portocalele se coc doar iarna.

După 1985 situația devenise cumplită. Nu doar că mâncarea era puțină, dar era și de proastă calitate. Atunci au apărut pe piață celebri "Fraţii Petreuş", niște pui mici și slabi, care nu ar fi trebuit să ajungă niciodată în galantare. Și nici în farfuriile noastre. „Era mâncare pe care la ora actuală n-aş da-o nici câinilor. Puiii Fraţii Petreuş erau renumiţi, erau puiii cât pumnul. Fermele care aveau probleme de sănătate sau de alimentaţie sacrificau puiii sau porcii înainte de greutatea normală. Erau mult prea slabi. În condiţii actuale, puiii ăia se distrug sau se fac proteină animală. În condiţiile de atunci, cineva băiat deştept a spus băi, dar de ce nu-i vindem, că ăştia cumpără orice” ne spune Sorin Minea.

Iar când Ceaușescu a decis că până și carnea aceasta, de proastă calitate, e prea scumpă pentru noi, a fost inventat salamul cu soia. În teorie, ceva bun și sănătos. Soia e o plantă bogată în proteine care ar putea înlocui, carnea în alimentația cuiva. Dar niciodată nu va avea aceleași beneficii pentru organismul uman. Salamul cu soia apărut în România trebuia să fie ceva ieftin, care să ne potolească doar puțin foamea. Iniţial, avea în compoziție și puţină şuncă. După care a dispărut orice urmă de carne. Rezultatul era ceva cu un gust oribil, care ne-a lăsat numai amintiri urate. Însă, romanul s-a dovedit rezistent. Și inventiv. Gospodinele reușeau să puna pe masa niște delicioase șnițele făcute din parizer, alaturi de o porție dublă de cartofi prăjiți. Ghearele de pui se transformau în ciorbe iar adidașii de porc în piftia de pe masa de sărbătoare, de Crăciun.

La o cafea, fie ea și nechezol, au apărut cele mai bune bancuri în comunism, își aduce aminte unul dintre cei mai cunoscuți cafegii ai Bucureștiului. Desigur, multe dintre ele ajungeau și la urechea dictatorului. Poate că și asta a contribuit la decizia de interzicere a comercializării cafelei naturale, pe la începutul anilor 70. Gheorghe Florescu bănuiește că în spatele acestei măsuri au fost, de fapt, șefii Securității, nu Ceaușescu: „L-au avertizat - Fiţi atent, că poporul se deşteaptă! O să avem probleme. Şi atunci a zis gata. Băgaţi-le orice, dar nu cafea naturală!” Atunci, să o înlocuim cu un ... înlocuitor. Cafea amestecata cu năut, de exemplu. Aşa ceva se mai băuse în România doar în perioada războiului, pentru că era ieftina. Însă, în doar câțiva ani, și cafeaua cu năut s-a dovedit prea scumpă pentru ce meritau romanii.

Nechezolul, de la verbul „a necheza”, era, deci, o combinaţie dubioasă de 20 la sută cafea și 80 la sută orz și ovăz, hrana preferata a cailor. Alături de tot felul de alte ingrediente surpriză. Asta, în timp ce, oamenii regimului își începeau fiecare zi de lucru sau de odihnă cu o cafea de cea mai bună calitate. Elena Ceauşescu o primea tocmai din Yemen.

"Tot ce n-avea populația acces" se găsea în magazinele cu circuit închis sau în fermele de partid, unde porcul mânca sănătos și vacile aveau cele mai bune condiții de trai, ca să dea cât mai mult lapte și smântână. Din aceste ferme primeau Ceaușescu și soția rația lor de alimente, în fiecare dimineața. Ca să fie totul proaspăt și bun. La micul dejun, dictatorul mânca, de exemplu, 100 de grame de caș, 100 de grame de telemea, 4 felii de parizer și 3 de șuncă de praga. Românii de dincolo de porțile Palatului Primăverii nici nu știau cum arată așa ceva. „Restaurantele, care oricum nu erau foarte multe, erau închise la ora 9, pentru a face economie de lumină. La un moment dat, s-au scos perdelele din restaurante, pentru a avea lumină naturală. Adică se ajunsese la un paroxism al economiilor şi al privaţiunilor poporului român” explică Cristina Păiuşan Nuică. Care nu au folosit, oricum, la nimic, aveam să aflăm mult mai tărziu.

Datoria externă a țării, pentru care ni s-a tot spus că trebuie să strângem cureaua, nu s-a plătit cu banii economisiți prin înfometarea poporului. Unii dintre noi mai avem și azi nostalgia cozilor sau dorință greu de stăpânit de a umpe frigiderul, de sărbători. „Este o reacţie firească. Gândiţi-vă că aţi ţinut un câine în lesă. Dacă-i dai drumul, o ia la fugă repede” ne spune nutriționistul Constantin Ionescu Târgoviște. Iar noi, am luat-o la fugă şi nu ne-am mai oprit.

Azi, la 30 de ani de la căderea comunismului, România înfometată a lui Ceaușescu e pe primul loc în Europa la diabet și obezitate. Iar ceea ce era atunci privaţiune și mâncare pentru saraci, azi e cool și foarte sănătos. „Soia este unul dintre cei mai buni înlocuitori ai cărnii. Ştim că acum oamenii o folosesc în posturi. Are un conţinut destul de mare de proteine, prin urmare este un înlocuitor foarte bun, cât timp nu este modificată genetic” explică nutriționistul Cristian Panaite. Dietele de azi se bazează pe soia, lapte cu un conținut redus de grăsime ori cereale. Preferatele lui Ceaușescu. Nutriționiștii se văd nevoiți să admită, programul de alimentație științifică n-a fost chiar ceva greșit, doar că a fost prost aplicat, punând populația în situații umilitoare și degradante. Iar cei care au fost copii în anii 80, remarcă azi specialiștii, au rămas cu traume din cauza înfometării.

Roxana Revici a decis să ia partea buna din tot ce-a trăit în comunism. Și a transformat deserturile în mare vogă din acei ani, în business de succes. Nu i-a trebuit decât puțin curaj și niște ingrediente de calitate. Rețetele, le avea direct de la sursă, femeia care făcea prăjituri în bucătăria lui Ceaușescu. De la ea a învățat Roxana arta cofetăriei și tot de la ea are acest caiet cu rețete originale din comunism. „Primul strat este stratul de blat, care e făcut din bezea, nucă şi cacauă. Al doilea strat e crema, făcută din ciocolată albă, cu foarte puţină aromă de ness. Acesta este tortul pe care îl mânca Nicolae Ceauşescu”, ne devăluie cofetarul Roxana Revici. E o rețetă care fusese inventată special pentru el, care avea diabet și alergie la faină.

Tortul lui Ceaușescu se vinde azi, că pâinea caldă. De care nu aveam parte pe vremea lui Ceaușescu. Nostalgici ai comunismului sau nu găsesc aici și celebrul tort Doboș, și prăjiturile cabana, pionierul, sau boema. Azi, e cool să maninci că pe vremea comunismului. Dar cu condiția să fie căldură și lumină în casa. Și, în caz că nu ne place, putem merge la supermarket, să cumpăram altceva.