ZIUA ROMÂNIEI. În jur de 60.000 de oameni sunt aşteptaţi, duminică, la manifestările organizate de Ziua Naţională în Alba Iulia, pentru care organizatorii au pregătit un program variat, derulat în cadrul "Festivalului de România".
"Suntem pregătiţi, la fel ca în fiecare an, să primim toţi cetăţenii care vin să se simtă bine de Ziua Naţională la Alba Iulia. (...). Aşteptăm în jur de 60.000 de persoane", a declarat viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Alba Iulia, Voicu Paul.
ZIUA ROMÂNIEI. Voicu Paul a menţionat că vor fi o serie de restricţii auto, iar circulaţia în interiorul Cetăţii va fi posibilă doar pietonal.
Autoturismele în care se vor afla persoane cu dizabilităţi locomotorii vor avea acces până aproape de zona centrală a manifestărilor, vehiculele putând fi parcate pe strada Aurel Vlaicu, a precizat viceprimarul cu atribuţii de primar.
Pentru autocare sunt stabilite trei zone de parcare.
Nici în acest an nu va lipsi masa populară, urmând să fie distribuite, într-un cort amenajat în curtea garnizoanei militare, 10.000 de porţii de fasole cu cârnaţi. Anul trecut, în Anul Centenarului Marii Uniri, când au fost prezenţi 100.000 de oameni, au fost oferite peste 30.000 de porţii, iar în urmă cu doi ani, tot în jur de 10.000 de porţii, de fasole cu cârnaţi şi de varză călită cu ciolan.
Ceremonii militare, spectacole de reconstituire istorică, expoziţii, concerte, spectacole de teatru, lansări de carte şi multe alte evenimente vor avea loc în cadrul "Festivalului de România", denumirea sub care se desfăşoară manifestările organizate în "Oraşul Marii Uniri" de Ziua Naţională.
Astfel, ziua va debuta cu o ceremonie militară de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Unirii, urmată la Sala Unirii de primirea soliilor din cetăţile de scaun şi de citirea "Rezoluţiunii Adunării Naţionale de la Alba Iulia". Ca în fiecare an vor avea loc un Te Deum la Catedrala Reîntregirii şi o defilare de trupe şi tehnică militară, ceremonie militară despre care însă nu au fost oferite detalii.
Artişti cunoscuţi vor susţine, în aer liber, un spectacol folcloric, intitulat "Cânt şi suflet românesc", iar la Casa de Cultură a Sindicatelor va fi un concert omagial dedicat Mariei Tănase.
Puncte de atracţie vor fi şi spectacolele de reconstituire istorică - "Intrarea Armatei Române în Alba Iulia", "Retragerea Armatei Române cu torţe", precum şi spectacolul de artificii.
Un concert "Sensor" va încheia manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale a României.