Antena 3 CNN Actualitate În Hunedoara, ambulanţele noi stau nefolosite în garaje

În Hunedoara, ambulanţele noi stau nefolosite în garaje

<1 minut de citit Publicat la 10:47 18 Ian 2008 Modificat la 10:47 18 Ian 2008
În Hunedoara, ambulanţele noi stau nefolosite în garaje
În judeţul Hunedoara, opt ambulanţe speciale, destinate asistenţei medicale de urgenţă la domiciliu, stau de mai bine de două luni în garaje nefolosite. Din cauza metodologiei lapidare privind utilizarea acestora, precum şi a lipsei de personal, maşinile nu vor putea fi folosite prea curând. Cele opt maşini, cumpărate de Ministerul Sănătăţii, au ajuns la serviciul de ambulanţă din Deva la sfârşitul lunii noiembrie 2007. Conducerea serviciului susţine că a făcut tot ce a depins de ea şi că ar trebui să coopeteze şi medicii de familie pentru serviciul de permanenţă.

Medicii de familie nu sunt însă foarte atraşi de această propunere, mai ales din cauza programului foarte încărcat de la cabinetele proprii.

O posibilă alternativă ar fi înfiinţarea centrelor de permanenţă. În cel mai optimist scenariu, bolnavii din judeţul Hunedoara vor putea beneficia de asistenţă medicală la domiciliu abia peste o lună şi jumătate.

Antena 3

×
x close