Fundaţia Bethany îşi doreşte
să prevină cazurile de suicid în rândul tinerilor.
Campania
"Sunt aici! Vorbeşte cu mine!" a fost demarată
în Iaşi, în scopul informării părinţilor, cadrelor
didactice şi adolescenţilor cu privire la cauzele şi impactul
tentativelor de sinucidere în rândul copiilor şi
tinerilor.
În cadrul campaniei, lansată de
Fundaţia Bethany, s-au organizat mai multe sesiuni de informare
cu privire la problematica sinuciderii în rândul
tinerilor. Potrivit coordonatorului campaniei,
Isabela Crăciun, la aceste traininguri au participat 650 de elevi,
450 de părinţi, 70 de profesori şi 10 organizaţii
neguvernamentale care oferă servicii sociale pentru copii şi
familii.
"Este tragic că în România
secolului XXI cazurile de suicid sunt din ce în ce mai
frecvente, vorbim de cauză de mortalitate extrem de importantă, mai
ales la vârstele tinere. Din datele pe care le am, în
fiecare zi colegii mei de la Spitalul de Pediatrie au aproximativ
cinci cazuri de suicid", a declarat Tudor Ciuhodaru, şeful
Unităţii de primire a urgenţelor din cadrul Spitalului Clinic de
Urgenţe "Sf.Ioan".
Specialiştii susţin că părinţii,
dar şi cadrele didactice, joacă un rol important în
prevenirea depresiei în rândul copiilor, una dintre
principalele cauze care conduc la suicid.
"'În cazul prevenirii
depresiei la copii este foarte important ca mama să nu fie
deprimată. Dacă mama este deprimată, cu o stimă de sine scăzută,
este denigrată în faţa copiilor, atunci starea ei se
transmite la copii. Alte simptome ale depresiei sunt tristeţea
inexorabilă, agresivitatea, tăcerea, copilul nu discută cu
nimeni, nu se mai întâlneşte cu prietenii sau doarme
prea mult. E un mod de autoizolare în cuşca lui, stă prea
mult pe jocuri pe calculator care îi alimentează pornirile
violente", a explicat Mihaela Ghircoiaş, psiholog în
cadrul Spitalului de Pediatrie "Sfânta Maria".
Rompres