Comisia de muncă din Senat, în şedinţă comună cu cea de buget, au adoptat, marţi, un amendament propus de senatorul PSD Liviu Pop prin care
sunt deblocate posturile bugetare din toate domeniile, însă actul normativ mai are nevoie de votul plenului şi al Camerei Deputaţilor.
Preşeditele Comisiei de muncă, Liviu Pop, a declarat pentru
Mediafax că amendamentul adoptat la propunerea sa elimină în fapt abrogarea articolului care prevedea blocarea angajărilor în sistemul bugetar "pe regula 15% din posturile vacantate să fie ocupate".
"
Trebuie să fim corecţi. În condiţiile în care există buget, se pot face aceste angajări. Noi avem prin angajamentele cu Comisia Europeană, Banca Mondială şi FMI prevederea că în anul 2013 nu trebuie să depăşim 1.187.000 de bugetari. În momentul de faţă, din datele pe care le-a prezentat Ministerul de Finanţe, acest plafon e depăşit cu 1.833, deci foarte, foarte puţin. În condiţiile în care cheltuielile de buget de personal sunt prevăzute în legea bugetului de stat, lucrurile sunt foarte simple: se vacantează un post, există buget, se scoate la concurs. Nu e nevoie să se vancanteze şapte posturi pentru a angaja o persoană", a explicat Pop.
Proiectul de lege urmează să fie supus votului în plenul Senatului, urmând ca decizia finală în acest caz să fie luată la Camera Deputaţilor.