Localnicii comunei Dârvari sunt furaţi de ani de zile şi au făcut plângere de fiecare dată la poliţie. Fără nici un rezultat însă.
Hoţii au luat toate casele la rând. Numai în ultimele două săptămâni, au spart zece locuinţe. Localnicii îi bănuiesc pe tinerii comunei, care nu au un loc de muncă.
Disperaţi că nu primesc nici un ajutor de la poliţie, oamenii au cerut sprijinul primarului.
Autorităţile spun însă că problema e ca şi rezolvată, pentru că în comună au mai fost aduşi opt poliţişti.