Decizia de prorogare, însă, nu a fost luată, termenul până la care primarii din toată țara trebuiau să vină cu noile grile a expirat ieri, așa că este haos legislativ, iar edilii nu știu ce să facă.
Mulți dintre ei au venit deja cu grilele care îi obligă pe români să plătească sume colosale pentru locuințe și terenuri.
”Asociația orașe din România poate susține necesitatea de schimbare a sistemului de impozitare și de a trece la impozit pe proprietate pe baza unor valori de piață, dar această schimbare se adresează pentru 8,5 milioane de proprietăți, ceea ce înseamnă că va fi imposibil ca noi să putem face acest lucru până la sfârșitul anului.
Am spus tuturor guvernelor că autoritățile locale au nevoie de legi clare care să poată fi aplicate, iar pentru aceasta, ministerele trebuie să se consulte cu autoritățile locale. Legea îi obligă. Din păcate Ministerul de Finanțe nu a făcut această consultare la emiterea acestei ordonanțe și am ajuns în această situație.
De aceea noi am solicitat că modificările propuse de guvern să fie aplicate începând cu anul 2025.
Există o comunicare cu Comisia de Buget din Senat și se pare că săptămâna următoare se va lua o decizie. Noi sperăm să fie cea care să ne permită să aplicăm corect o legislație, pentru că primarii nu își pot face datoria față de cetățenii lor dacă nu au prevederi clare și care să poată fi aplicate. E clar că administrația locală nu poate fi funcționa bine în folosul cetățeanului dacă administrația centrală nu face ceea ce promite”, a explicat Ionel Chiriţă, președintele executiv al Asociației Orașelor din România, la Antena 3.