Campania internațională de solidaritate "One World. One Heart", care a fost lansată anul acesta de iMapp Bucharest, în carantina generată de pandemia de COVID-19, a fost aleasă de public ca fiind marea câștigătoare a acestei categorii din cadrul celei mai importante competiții internaționale de renume – AV AWARDS, care recunoaște și premiază excelența în întreaga industrie audiovizuală, organizată de AV MAGAZINE din Marea Britanie.
Având în vedere pandemia care a afectat întreaga planetă, echipa revistei AV MAGAZINE a dorit să evidențieze inovația și ingeniozitatea de care au dat dovadă specialiștii și artiștii din comunitatea audiovizuală de-a lungul acestei perioade.
Astfel, organizatorii Premiilor AV AWARDS au introdus o nouă categorie în competiție – "AV IN ACTION", unde evenimentul iMapp Bucharest a fost finalist anul acesta, alături de nume precum CIE Group, Clevertouch, Harman, NowSignage, One Digital Signage, Phoenix Audio și Unilumin.
Câștigătorul premiului "AV IN ACTION" a fost desemnat prin votul publicului, dintre cei opt finaliști internaționali și a fost anunțat în cadrul ceremoniei virtuale a AV AWARDS din data de 20 noiembrie 2020: România a câștigat prin iMapp Bucharest titlul "AV IN ACTION" și a ajuns pe podiumul uneia dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate industriei audiovizuale din lume!
Despre campania internațională de solidaritate "One World. One Heart"
"Într-un moment de distanțare fizică și carantină globală, în contextul internațional al pandemiei de COVID-19, iMapp Bucharest a lansat o inițiativă artistică prin care a adus un mesaj de solidaritate și speranță la nivel mondial - un proiect de conștientizare publică a susținerii reciproce, implementat prin intermediul artelor vizuale la nivel internațional, care a promovat mesajul “One World. One Heart.”: #strongertogether #staybrave #lovecandoanything.
În mai puțin de două săptămâni, 46 de artiști vizuali din 27 de țări s-au alăturat inițiativei prin crearea – pro bono – a unor animații 3D, cu o durată de 10 secunde, pornind de la același element – o inimă, întărind, prin forța creativă, mesajul campaniei de solidaritate la nivel mondial.
Lucrările au fost reunite într-un singur video, care a fost proiectat simultan, pe 17 aprilie, pe fațadele unor clădiri din întreaga lume, respectiv din București (România), Budapesta (Ungaria), Lyon (Franța), Kiev (Ucraina), Paris (Franța), Moscova (Rusia), Monterrey (Mexic), Seattle (S.U.A.), Asker (Norvegia).
Orașe din alte țări s-au alăturat efortului, chiar și în perioada de carantină. iMapp Bucharest a fost sprijinit de festivaluri importante de gen din lume, de inițiative private sau de artiști de renume, precum Sila Sveta din Rusia, care nu au putut sta deoparte și au realizat proiecția din propriul balcon.
Alte 4 proiecte internaționale din Mexic, China și Marea Britanie au decis să integreze videoclipul proiectului demarat de iMapp Bucharest în campaniile lor ulterioare, promovând mesajul transmis de acesta pe plan internațional", se arată într-un comunicat al Creart.