Poliția are deja doi suspecți în cazul cadavrului unui bărbat găsit într-un geamantan abandonat la marginea unui sat.
Camerele de supraveghere montate în zonă au surprins momentul în care cei doi târăsc geamantanul pe drum.
Este vorba despre un bărbat de aproximativ 52 de ani, din localitatea Pungești, recidivist, și concubina acestuia. Mai mult decât atât, în apropiere de locuința celor doi au fost găsite urmele troller-ului.
Geamantanul a fost zărit de localnici încă de sambătă, însă nimeni nu a verificat ce este cu el acolo, până când mirosul din zonă a devenit insuportabil.
Doi localnici au fost cei care au găsit trupul bărbatului, în poziție ghemuită, în interiorul troller-ului. Aceștia au sunat imediat la 112. La fața locului au intervenit zeci de polițiști, procurori și criminaliști care fac cercetări.
Între timp, Antena 3 CNN a obținut mărturii exclusive în acest caz. Un bărbat susține că a auzit zgomotele făcute de cei doi când târau troller-ul, iar mai apoi a verificat camerele de supraveghere.
”Am primit un telefon de la o vecină care m-a întrebat dacă am auzit ce s-a întâmplat în sat. Că este un cadavru în geamantan la pod... M-am dus și am văzut camerele de supraveghere și să văd umbrele. Am auzit eu pe stradă cum târau ceva de plastic... Dar pe camere se vede cum târau troller-ul în urma lor”, povestește el.