Imagini șocante în fața a mii de oameni, la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului.
Preotul George Ciulei a recurs la un gest extrem.
Acesta și-a dat foc, în semn de protest.
Imaginile au fost filmate în exclusivitate de reporterul Antena 3 Alex Nedea.
----------------------------
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a făcut primele declarații după ce un preot și-a dat foc în fața Catedralei Mântuirii Neamului.
„Vă mărturisesc că eu fiind aici nu am cunoștință de cazul menționat. Eu înclin să cred că nu e vorba de un preot real. Dacă e vorba de un preot caterisit, a comis ceva care i-a adus caterisirea, iar incidentul de astăzi, dacă e real, în descalifică pe cel care l-a comis. Asta înseamnă a protesta împotriva eroilor. E regretabil”, a declarat Vasile Bănescu, în direct, la Antena 3.
----------------------------
După 12 ani de preoţie, George Ciulei a intrat în vizorul autorităţilor bisericeşti. Totul a început după ce bărbatul a fost implicat într-un straniu accident de circulaţie în anul 2015.
Preotul George Ciulei a aflat, pe 16 noiembrie 2018, decizia definitivă a Consistoriului Mitropolitan (for de judecată bisericesc) al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, care l-a depus din treapta preoţiei pentru „nerespectarea mărturisirii de fidelitate eclesială sau a jurământului depuse la absolvire sau la hirotonie şi pentru neascultare faţă de autorităţile bisericeşti”, deşi totul a plecat de la un accident rutier în care preotul a fost victimă.
„Pentru toate acestea, cu fiască supunere, în virtutea dreptului de devoluţiune pe care îl aveţi, dar şi ca Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, al cărei fiu duhovnicesc sunt, vă rog din suflet să mă primiţi în audienţă săptămâna aceasta (19 – 24 noiembrie n.red.), iar dacă nu am nici măcar acest drept, duminică, în ziua sfinţirii, mă voi incendia în faţa Catedralei Mântuirii Neamului”, îşi încheie părintele scrisoarea adresată PF Daniel.