Antena 3 CNN Actualitate Petrecere cu zeci de persoane organizată în cinstea primarului, în plină pandemie

Petrecere cu zeci de persoane organizată în cinstea primarului, în plină pandemie

Claudia Simion
<1 minut de citit Publicat la 20:45 13 Aug 2020 Modificat la 20:45 13 Aug 2020
o_1efkekr4ut5iaen92r11krie3b.jpg

Cu toate că ne aflăm în plină pandemie de coronavirus, localnicii din Coltău nu au mai ținut cont de acest lucru și au ieșit la distracție. Zeci de persoane au acceptat invitația lansată de un localnic și s-au strâns într-o curte.

"Astăzi, în data de 8 august la ora 18 vă așteptăm pe toți susținătorii domnului primar Csendes Lajos sa închinăm un pahar și să servim o masa caldă în cinstea celor făcute pentru comunitatea noastră!! Vă așteptăm alături de primarul nostru. Vă invităm și pe cei care nu sunt cu noi că avem de unde! Vă mulțumim pentru susținere", se arată în mesajul localnicului postat online pe Facebook.

Petrecăreții au mâncat, au ciocnit un pahar de șampanie, s-au distrat ore în șir, fără să păstreze distanțarea socială sau să poarte mască.

Participanții riscă amenzi uriașe

Imaginile au fost văzute și de autorități, iar petrecăreții vor fi nevoiți să dea explicații pentru nerespectarea legii în vreme de pandemie. Cei care au participat la petrecere riscă să primească amenzi de la 500 la 2.500 de lei. Și primarul va fi audiat.

"Toate aspectele pentru nerespectarea măsurilor stabilite în starea de alertă sunt în verificarea poliției" a declarat Dan Bucă, purtător de cuvânt al CJSU Maramureș.

×
Etichete: Maramureș
x close