Cel puţin şapte persoane au murit, între care doi copii, şi aproape o sută au fost rănite în urma unei furtuni însoţită de vânturi puternice şi ploi care a afectat miercuri noapte peninsula greacă Halkidiki, din nordul Greciei.
Furtuna a provocat moartea unui rus în vârstă de 39 de ani şi a fiului său în urma prăbuşirii unui copac lângă un hotel din localitatea Nea Potidea, dar și a unui cuplu de cehi în vârstă după ce o rafală de vânt a măturat rulota în care se aflau. În rulotă se aflau de asemenea fiul şi nepotul celor doi care au reuşit să se salveze.
De asemenea, un pescar este dat dispărut de miercuri după-amiază. Bărbatul în vârstă de 62 de ani a ieşit pe mare cu barca la ora locală 19:30, iar de atunci nu se mai ştie nimic de el.
Dureros este că printre victime se află și o româncă în vârstă de 54 de ani și fiul său în vârstă de 8 ani.
Reporterul Antena 3 Oana Iancu a mers la locul tragediei: