Maşina de lux a fost reţinută anul trecut la vamă, pentru că proprietarul nu avea bani să plătească taxele care se ridică la 37.000 de dolari.
Omul de afaceri a avut la dispoziţie patru luni să achite suma, dar nu a mai venit la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Limuzina este acum în depozitul de bunuri confiscate al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Braşov.
În aceeaşi încăpere, lângă Bentley, este parcată şi o Dacia din 1980, care nu a putut fi valorificată de instituţie.