Încurcătura a ieşit la iveală pe 4 martie 2020, când reprezentanții Direcției Locale de Evidență a Persoanei (DLEP) Iași – Serviciul de Stare Civilă le-au cerut magistraților din cadrul Judecătoriei Iaşi să anuleze “decesul” lui Ioan Moraru în vârstă de 66 de ani.
Ieșeanul a fost declarat mort în urmă cu un an, dintr-o greșeală făcută, se pare, de poliţişti.
Cum a început totul
Pe 29 iunie 2019, de Sfinții Petru și Pavel, Ioan Moraru a fost la ușa soţiei sale, de care este divorţat de 27 de ani. Acolo s-au certat şi femeia nu i-a mai da drumul la uşă, a povestit fiul bărbatului pentru bzi.ro.
În acelaşi timp, poliţiştii făceau cercetări cu privire la un cadavru descoperit.
Pentru că Ioan Moraru figura în evidenţele Poliţiei ca fiind o persoană fără locuinţă, agenţii au încurcat borcanele şi l-au trecut pe bărbatul viu ca fiind mortul descoperit pe stradă.
“Pe 15 și 16 iulie 2019, s-a prezentat la ușa mamei mele, unde locuiesc și eu, un polițist. Agentul i-a arătat mamei mele mai multe fotografii cu persoane decedate, spunându-i ca ar fi vorba despre tatăl meu, care ar fi fost găsit mort în fața Spitalului 'Sfântul Spiridon' din Iaşi", mai spune fiul lui Ioan Moraru.
Timp de o lună, familia ieşeanului a mers la morgă
“Mama mi-a cerut să merg să-l identific la morgă. Nu am putut să-l identific pe tatăl meu. Niciunul dintre acele cadavre nu avea însemne specifice pe care le știam pe corpul tatălui meu, respectiv un tatuaj pe brațul drept în formă de inimă.”, a mai spus fiul lui Moraru
Direcției Locale de Evidență a Persoanei (DLEP) Iaşi îl declară oficial pe Ioan Moraru ca fiind mort
În tot acest timp, adevăratul Ioan Moraru era de negăsit, el nemaipăstrând legătura cu familia. Şi pentru că a fost declarat dispărut, a fost declarat ca fiind mortul găsit de poliţişti.
“Pe 29 iulie 2019 s-a prezentat la Serviciul de Stare Civilă Iași numitul C.P., din partea IML Iași, în vederea înregistrării decesului numitului I.M.(n.r Ion Moraru), prezentând certificatul medical constatator al decesului din 15 iunie 2019, copia actului său de identitate, adresa din 29 iulie 2019, dovezile eliberate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, declarația lui C.P., din care rezultă că nu a prezentat cartea de identitate a defunctului și adresa Secției IV de Poliție din 18 iulie 2019. Pe baza acestor documente a fost înregistrat decesul numitului I.M., fiindu-i eliberată delegatului adeverința de înhumare”, au precizat reprezentanții DLEP Iași, pentru bzi.ro
Având toată documentaţia necesară, Ioan Moraru este şi îngropat
Pentru că mortul de pe stradă trebuia îngropat cu o identitate, cei de la IML i-au dat-o pe cea a lui Ioan Moraru, bărbatul aflat în viaţă, nu se ştie pe unde.
“Noi nu putem ține o perioadă îndelungată aceste cadavre. Din acest motiv, suntem obligați să eliberăm spațiul specific. Poliția era cea care trebuia să identifice în mod corect datele pesoanei!”, au afirmat reprezentanţii IML, care susţin că în acest caz au urmat procedurile legale în vigoare
După alte câteva luni, poliţişti au notificat familia că l-au găsit pe adevăratul Ioan Moraru
“În octombrie 2019, a venit la mama acasă un polițist de la Secția IV care i-a comunicat faptul că „l-a găsit pe tata la intenări la spital” și ne-a rugat să mergem să-l identificăm. Ulterior, am aflat că, de fapt, tata fugise din spital”, a mai spus fiul ieşeanului.
"Mortul", găsit viu sub geamul unei femei
La o lună distanţă, o ieşeancă a sesizat poliţia că sub geamul ei şi-a făcut adăpost un bărbat. Patrula care s-a deplasat la locaţia semnalată de femeie a identificat persoana ca fiind, din nou, Ioan Moraru.
Si aşa au constatat oamenii legii, făcând verificari în arhivă, că ieşeanul de 66 de ani figura ca fiind mort de pe 29 iulie 2019.
“Mortul” Ioan Moraru este chemat la audieri de judecătorii ieșeni ca să aducă dovezi că este “viu”
Aşa ne apropiem de prezent. În 22 iulie 2020, Ioan Moraru a ajuns în instanţă şi a răspuns intrebărilor referitoate la ultimele luni din viaţă. Judecătorii au fost convinşi că Ioan Moraru a fost victima anchetei superificiale a poliţiştilor, când le-a arătat magistraţilor tatuajul în formă de inimă de pe braţul drept.
“Având în vedere cele reținute, instanța constată că activitatea superficială derulată de Poliție în identificarea persoanei găsite decedate a dus la eliberarea în mod necorespunzător realității a certificatului de deces a cărui anulare se cere. În cauză a fost întocmit în mod evident eronat un certificat de deces pe numele pârâtului I.M.”, au concluzionat judecătorii cu privire la această situație, notează bzi.ro
Bărbatul aşteaptă acum decizia magistraţilor, pentru a-şi putea face buletin şi să fie luat în evidenţa autorităţilor ca făcând parte dintr-o categorie socială defavorizată.