Antena 3 CNN Actualitate COVID-19 închide Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim pentru prima dată în istorie. “Este exclus să mai aducem lumină de la Ierusalim de Paște”  

COVID-19 închide Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim pentru prima dată în istorie. “Este exclus să mai aducem lumină de la Ierusalim de Paște”  

<1 minut de citit Publicat la 11:48 31 Mar 2020 Modificat la 11:48 31 Mar 2020
COVID-19 închide Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim pentru prima dată în istorie. “Este exclus să mai aducem lumină de la Ierusalim de Paște”  

La cererea autorităților, biserica din Ierusalim, care adăpostește Mormântul Sfânt al lui Iisus Hristos, a fost închisă pentru limitarea răspândirii coronavirusului timp de o săptămână, însă măsura ar putea fi prelungită, scrie The Jerusalem Post. 

Mii de credincioși se adună în fiecare an, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim pentru a participa la ceremonia coborârii Luminii Sfinte a Învierii, cu ocazia Paștelui ortodox.

Este considerat cel mai vechi miracol din lumea creștină, prima dată fiind documentat în anul 1106.

De altfel, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române transmit că anul acesta nu se va mai aduce lumină de la Ierusalim. “Este exclus să mai aducem lumină de la Ierusalim” spun reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române.

Oamenii vor putea să iasă pe balcon sau la fereastră și să cânte împreună “Hristos a înviat!”.
 

×
x close