În ţara noastră se regăsesc 102 moaște sfinte şi icoane făcătoare de minuni şi 16 izvoare tămăduitoare. Din acest punct de vedere ne aflăm pe locul cinci în lume, într-un top dominat de Grecia. Mai mult, în ţara noastră sunt patru biserici care păstrează bucăți din crucea pe care a fost răstignit Iisus.
De sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, de vineri, 29 aprilie, la câteva așezăminte din Neamţ se organizează procesiuni cu icoane făcătoare de minuni. Una dintre ele este icoana Sfintei Ana despre care se spune că „scoate diavolii din oameni, vindecă bolnavii, dă rod pântecelor sterpe şi alungă seceta“.
În Neamţ procesiunile cu icoanele făcătoare de minuni vor fi oficiate la mănăstirile Horaiţa, Horăicioara şi la Bistriţa, acolo unde icoana Sfintei Ana protejează lăcașul de aproximativ 600 de ani.
Despre ea se spune că „scoate diavolii din oameni, vindecă bolnavii, dă rod pântecelor sterpe şi alungă seceta“.
Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana a fost pictată de doi călugări din părţile Ierusalimului între anii 1150-1250. Icoana o înfăţişează pe Sfânta Ana ţinând în braţe o copilă, nimeni alta decât fiica sa, Sfânta Fecioara Maria.
Ea poartă și apelativul „făcătoare de minuni”, care este pe deplin justificat de minunile care s-au petrecut efectiv prin mijlocirile Sfintei Ana.
"În trecut, icoana era adesea scoasă în procesiune, prin orașe, prin sate, peste țarini și ogoare. Și, în urma rugăciunilor săvârșite de preoți și credincioși, Dumnezeu, se milostivea și dădea ploaie pământurilor însetate, își amintește ierodiaconul Vasile de la Mănăstirea Bistrița potrivit doxologia.ro
Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana a fost dăruită, în anul 1401, Doamnei Ana, soţia voievodului Alexandru cel Bun, de către împărăteasa Irina (Ana), soţia împăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul şi de către patriarhul Matei al Constantinopolului.
"Din păcate, mai sunt și asumări deviate ale cinstirii icoanei Sfintei Ana, în sensul că unii înțeleg că, dacă vor trece de trei ori pe sub icoana Sfintei Ana, dorințele li se vor împlini într-un mod automat, ca în urma unei lovituri de baghetă magică.
Or nu se întâmplă așa. Noi, când venim în fața icoanei Sfintei Ana, ne amintim de viața ei sfântă, de virtuțile ei, prin care ea s-a înscris în memoria lui Dumnezeu și în memoria noastră", mai spune ierodiaconul Vasile de la Mănăstirea Bistrița.
Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana a fost restaurată în secolul al XVIII-lea și așezată într-o nouă strană de lemn sculptat și aurit, în anul 1853, strană donată de arhimadritul Varnava, egumenul Mănăstirii Pângărați, care s-a tămăduit aici de o grea boală, acest fapt fiind consemnat și pe medalionul aflat deasupra ei.
Această creație a artei bizantine, de o mare valoare istorică, artistică și spirituală poate fi considerată ca amintire a bunelor relații pe care voievozii români le întrețineau cu Bizanțul în prima jumătate a secolului al XV-lea. Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana a fost dar al împăratului Manuel II Paleologul.
Cea mai puternică rugăciune făcătoare de minuni către Maica Domnului. Rostită de Izvorul Tămăduirii îndeplinește orice dorinţă
"Preacurata, preanevinovata, preamilostiva, prealăudată, pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu Mărie, izvor al dumnezeieștii tămăduiri, grabnic ascultătoare și eliberatoare, apărătoare nebiruită a creștinilor, mijlocitoare statornică către făcătorul, nădejdea, acoperământul și ajutorul celor ce aleargă la ține, îți cer dumnezeiască ta înțelegere.
Nimeni din cei ce au venit la ține nu a ieșit afară lepădat, curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ci, cerând harul, a primit darul cererilor celor de folos.
Și noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, intrând cu nevrednicie în preacurata ta casă, în această sfântă mânăstire, alergăm către tine, scăparea noastră, apărătoarea noastră, nădejdea, acoperământul, ajutorul nostru, iar tu, că Maica noastră duhovnicească, preaiubitoare și preamilostiva asculți cererile noastre.
În aceste zile viclene, când, după cum profetul David zicea, cel cuvios pe pământ nu mai este și tot omul este mincinos, iar cei ce fac binele au pierit, căci până la unul cu toții s-au sfârșit; când a fugit dragostea celor mulți, pentru că s-a înmulțit fărădelegea, credința s-a micșorat și după cuvântul de-Dumnezeu-propovăduitorului Pavel, gură lui Hristos, oamenii au devenit – unii mai mult, iar alții mai puțin – iubitori de șine, iubitori de argint, înșelători, trufași, hulitori, nemulțumitori, neștiutori, neînfrânați, neiubitori de bine, trădători, iubitori de plăcere, având doar chip de evlavie și nu și lucrare a acesteia; deci în această stare de plâns a oamenilor din această generație vicleană și păcătoasă, a găsit prilej potrivit începătorul întunericului, adâncul urâciunii, șarpele cel din vechime, stricatul, vicleanul și prearaul diavol că să-și arunce toate puterile lui, toate oștile lui, toți slujitorii lui văzuți și nevăzuți asupra Bisericii Ortodoxe, asupra preacuratei și nenuntitei mirese a lui Hristos, că fiarele cele sălbatice urlând și că lupii cei sălbatici apucând și sfâșiind și împrăștiind oile.
Iar cei rânduiți de Domnul pentru a se îngriji și a păzi oile, cu puține excepții, s-au făcut ajutători ai stăpânului întunericului, îngrijindu-se cum să predea turma lupilor celor eretici.
Alții, văzându-i pe lupi apucând și sfâșiind oile, fiind năimiți, au fugit și au lăsat oile, iar corabia bisericii, din cauza vânturilor celor puternice și a valurilor celor furioase, a multelor războaie văzute și nevăzute, dinăuntru sau dinafară, este în pericol să se scufunde.
