Antena 3 CNN Actualitate ICCJ a decis să rejudece cazul lui Gregorian Bivolaru

ICCJ a decis să rejudece cazul lui Gregorian Bivolaru

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 22:52 12 Apr 2012 Modificat la 22:52 12 Apr 2012
ICCJ a decis să rejudece cazul lui Gregorian Bivolaru
Foto: Mediafax
Instanţa supremă a decis, joi, să reţină spre rejudecare dosarul în care liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost achitat pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori, admiţând astfel recursul procurorilor şi desfiinţând deciziile anterioare ale instanţelor, informează Mediafax.

Decizia de casare a deciziilor anterioare şi de reţinere a cazului pentru rejudecare a fost luată după mai multe amânări de pronunţare. Primul termen de judecată la curtea supremă a fost stabilit pentru 24 mai.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) vor readministra după caz, parţial sau integral, probele din acest dosar, urmând să ia, la final, o decizie definitivă.

Gregorian Bivolaru este judecat pentru trafic de persoane şi pentru alte şapte infracţiuni şi într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Cluj.

În prezent, Bivolaru se află în Suedia, unde a primit azil politic.

×
x close