Antena 3 CNN Actualitate Gabriel Oprea ajunge cu dosarul ”Limuzina și jacuzzi” la CCR

Gabriel Oprea ajunge cu dosarul ”Limuzina și jacuzzi” la CCR

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 09:48 26 Apr 2017 Modificat la 09:48 26 Apr 2017
o_1bekg9m7r1hshq301pkmm352iv8.jpg
Foto: Agerpres

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis cererea formulată de fostul vicepremier Gabriel Oprea şi au decis sesizarea CCR cu o excepţie de neconstituţionalitate a articolului din Codul penal care reglementează infracţiunea de abuz în serviciu. 

"Admite cererea formulată de Oprea Gabriel şi sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal. Definitivă", se arată în minuta deciziei. 

Cererea de sesizare a fost făcută marţi de avocatul lui Oprea, în dosarul în care fostul vicepremier este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu cheltuirea unor sume din bugetul DIPI, respectiv achiziţionarea unui autoturism Audi A8. 

Tot la termenul de marţi al procesului, avocatul unui alt inculpat a cerut ca jurnaliştii să nu mai aibă acces în sala de judecată, deoarece ar trebui ca audierea a nouă martori cu identitate protejată să fie făcută în şedinţă secretă. Avocatul a explicat că în presă s-au scurs deja informaţii secrete din dosar, cererea sa fiind susţinută şi de doi consilieri care reprezintă în proces DIPI şi MAI. 

În luna mai 2016, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei: Gheorghe Nicolae - chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al DIPI; Gabriel-Nicolae Pavel - comisar şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic din DIPI; Nelu Zărnică - chestor principal, subsecretar de stat la data faptei, şi Marian-Dănuţ Iacob - comisar şef de poliţie, şeful unei structuri administrative la data faptei. 

Potrivit DNA, Oprea, cu ajutorul lui Nicolae şi Pavel, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor. 

"Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinaţia legală a fondurilor operative", susţin procurorii. 

DNA precizează că, în perioada 21 august - octombrie 2015, Gheorghe Nicolae a schimbat destinaţia resurselor materiale alocate instituţiei publice pe care o conducea, respectiv a autoturismului Audi A8 achiziţionat din fonduri operative în mod conspirat, pentru folosinţa personală şi exclusivă a ministrului de Interne în funcţie Gabriel Oprea. 

De asemenea, în perioada 2014 - 2015, acelaşi inculpat, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia unei alte sume - de peste 238.000 lei, alocată pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei, care nu au fost circumscrise activităţilor, acţiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operativ.

×
TOP articole
x close