Un jaf a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o sală de jocuri de noroc din zona Gării din Iaşi, unde un bărbat a ameninţat-o pe casieră cu un cuţit, apoi a luat 6.000 de lei, reprezentând încasările localului, şi a fugit, conform Mediafax.
Jaful a avut loc în jurul orei 1.00, iar primele cercetări ale poliţiştilor arată că agresorul ar fi pierdut o sumă importantă de bani la jocurile de noroc din local, apoi a încercat să îşi recupereze banii.
Casiera se întorsese de la baie, iar în acel moment, agresorul a ameninţat-o cu un obiect ascuţit şi i-a cerut banii.
Femeia i-a dat aproximativ 6.000 de lei, apoi bărbatul a fugit.
Ulterior, femeia a apăsat butonul de panică din incinta localului.
"Se fac cercetări pentru infracţiunea de tâlhărie", a afirmat Mădălin ţăranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie judeţean Iaşi.
Potrivit descrierii casieriţei, cel care a atacat-o este înalt şi purta o cămaşă albă şi o geacă din piele.
Poliţiştii au declanşat o anchetă în acest caz şi încearcă să-l prindă pe agresor.