De altfel, alcoolemia cea mai mare - de aproximativ trei la mie – a fost înregistrată la o femeie de 67 de ani.
Medicii de urgenţă din cadrul secţiei Copou a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi au acordat îngrijiri medicale femeilor.
„Pacientele au ajuns cu alcoolemii mari, fiind tratate în Unitatea de Primire Urgenţe. Alcoolemia cea mai ridicată, respectiv 2,9 la mie, s-a înregistrat în cazul unei femei de 67 de ani. A necesitat măsuri terapeutice de resuscitare respiratorie”, a declarat medicul Tudor Ciuhodaru.
Doctorul a adăugat că numărul pacienţilor trataţi în spital a crescut în ultimele zile, majoritatea afecţiunilor fiind înregistrate pe fondul „exceselor alimentare şi bahice”, legate de sărbătorirea zilei femeii şi a tradiţiei celor 40 de pahare.