În nordul şi estul ţării, iarna s-a întors şi a provocat probleme şoferilor. Pe drumurile din judeţele
Vaslui, Suceava, Iaşi şi Botoşani se circulă greu, din cauza stratului de zăpadă care atinge 30 de centimetri. Zeci de elevi nu au putut ajunge la cursuri. Meteorologii menţin până sâmbătă avertizarea cu cod galben pentru 16 judeţe.
Cele mai mari probleme au fost în
judeţul Suceava. Aici, ninsoarea a afectat mai multe drumuri judeţene. După câteva ore de ninsoare, străzile din Suceava s-au transformat într-un patinoar. Imediat au apărut şi accidentele. Doi oameni au fost grav răniţi.
Pe străzile din judeţul Suceava au avut loc zeci de tamponări, iar mai multe maşini au rămas împotmolite. Acum, drumurile din oraş, precum şi cele din afara localităţii sunt aproape impracticabile. Şi mai mult decât atât, drumul care face legătura între Suceava şi Vatra Dornei este înzăpezit. Şi în
judeţul Vaslui a nins, însă zăpada nu a pus probleme deosebite, deocamdată. În
Maramureş a plouat din belşug. În Şomcuta Mare, canalizarea nu a mai fãcut faţă, iar două străzi au fost inundate. De asemenea, în câteva ore, peste 10 gospodării au fost inundate şi mai multe hectare de grădini au fost acoperite de ape.
Zăpada a afectat circulaţia rutieră şi în judeţul
Botoşani. Ninsoarea a prins nepregătiţi zeci de şoferi, care, din cauza dotării necorespunzătoare pentru iarnă, au fost implicaţi în ambuteiaje. Şi în judeţul
Iaşi se circulă în condiţii de iarnă. Însă, niciunul dintre drumurile judeţene sau cele naţionale nu este blocat din cauza ninsorii.
Şi în judeţul
Neamţ a nins, stratul de zăpadă fiind, în medie, de 8-10 centimetri, iar principalul pericol în cazul circulaţiei rutiere l-a reprezentat poleiul format pe majoritatea drumurilor din judeţ. Echipele de deszăpezire au acţionat cu material antiderapant pe toate drumurile naţionale, circulându-se în condiţii optime, iar pe drumurile judeţene s-a împrăştiat material antiderapant pe rutele mai circulate.
Vântul puternic a paralizat porturile maritime şi traficul fluvial. Din cauza vremii nefavorabile, un cargo s-a ciocnit vineri după-amiază cu o macara plutitoare, în portul Constanţa Sud, în timpul manevrelor de acostare. Incidentul nu s-a soldat cu victime, iar cele două nave nu sunt în pericol de a se scufunda.
Porturi închise şi aviz de furtună pe mare
Manevrele în porturile Midia, Constanţa Nord şi Constanţa Sud maritim au fost restricţionate. Potrivit autorităţilor portuare, în orele următoare, vântul va continua să bată cu până la 80 de kilometri pe oră în larg şi cu aproximativ 60 de kilometri pe oră la ţărm, iar valurile vor avea o înălţime de 6 metri.
Căpitănia Zonală Constanţa a transmis avize de furtună tuturor navelor din porturile maritime, pericolul de furtună menţinându-se până sâmbătă seară. Navele mici au primit ordin să intre în rada interioară a portului, iar celelalte trebuie să verifice legăturile la cheu şi să menţină motoarele în stand-by.
Week-end pe schiuri la munte
La Predeal şi Poiana Braşov se poate schia în condiţii bune şi la acest sfârşit de săptămână. La Predeal, stratul de zăpadă a mai crescut cu 3 centimetri în urma ninsorii care a căzut vineri şi se poate schia în condiţii bune atât pe pârtiile Clăbucet şi Variantă, cât şi Teleschi şi Sub Teleferic, unde se întâlnesc şi porţiuni cu gheaţă.
La Poiana Braşov, stratul de zăpadă depus în urma ninsorii din cursul nopţii trecute a crescut cu 5 centimetri în Masivul Postăvarul şi cu 2 centimetri în staţiune. Se poate schia pe toate pârtiile în condiţii bune, a precizat Ioan Rufa, monitor de schi.
Atât la Poiana Braşov cât şi la Predeal instalaţiile pe cablu funcţionează în condiţii normale.
Temperaturile care sunt în scădere începând de vineri dimineaţa permit punerea în funcţiune a tunurilor de zăpadă artificială în cele două staţiuni.
Antena 3