Antena 3 CNN Actualitate Iarna revine în forţă, cu ninsori în cea mai mare parte a ţării. Vezi zonele vizate

Iarna revine în forţă, cu ninsori în cea mai mare parte a ţării. Vezi zonele vizate

1 minut de citit Publicat la 21:44 20 Ian 2011 Modificat la 21:44 20 Ian 2011
Iarna revine în forţă, cu ninsori în cea mai mare parte a ţării. Vezi zonele vizate
Foto: Intact Images
Temperaturile de primăvară sunt de astazi doar o amintire. Iarna şi-a propus să nu ne lase-n pace. A nins în mai multe judeţe din ţară. Vestea proastă este că nici pentru zilele următoare meteorologii n-au prognoze prea bune. Va continua să ningă în cea mai mare parte a ţării.

Iarna şi-a propus să nu ne lase în pace. Gata cu temperaturile de primăvară. De mâine, meteorologii spun că nu mai scăpăm de frig şi de ninsori.

La Oradea, ninsorile n-au mai aşteptat prognoza meteo şi şi-au făcut apariţia încă de la primele ore ale dimineţii. Şi la Cluj Napoca, ziua a început prost. A nins cu probleme şi cu nervi în trafic.

În Cluj-Napoca, pentru că n-au intervenit la timp, cele două firme care se ocupă de deszăpezire, una dintre ele fiind proprietatea lui Silviu Prigoană, au fost amendate cu câte 50.000 de lei.

Soarele a făcut loc ceţii şi ninsorilor şi la Botoşani şi Oradea, unde termometrele nu indicau mai mult de un grad cu plus. Aceleaşi temperaturi se înregistrau după masă şi la Reşiţa, cu 15 grade mai puţin decât acum 4 zile. Temperaturile ridicate din ultimele zile i-au cam derutat pe bucureşteni :

Meteorologii vă sfătuiesc să nu mai visaţi la zile însorite.

Pentru munte însă, vremea va fi numai bună. La Braşov va ninge şi se va înregistra minus un grad. Bucureştenii vor avea şi ei parte în week-end de ninsori şi două grade celsius.

×
Etichete: iarnă ninsoare zapada
x close