Primii fulgi de zăpadă din acest sezon rece au căzut, pe 2 septembrie, la 2.500 de metri, în zona vârfului Coştila din Bucegi.
Valul de aer rece abătut peste România a adus şi primii fulgi de nea, în Banat. La Muntele Mic, zăpada s-a așternut într-un strat subțire, semn că iarna a venit în această zonă.
Cea mai scăzută temperatură din Banat s-a înregistrat în Vârful Țarcu, mercurul în termometre a coborât pana la -5 grade Celsius.
Primele imagini cu zăpada au fost postare în mediul onlinem de Muntele Mic online şi în mai puţin de câteva ore au strâns mii de reacţii.
Prima zãpadã la Muntele Mic din acest sezon Filmare Hotel Muntele Mic
Posted by Muntele Mic online on Wednesday, 22 September 2021
Imagini suprinse la staţia meteo Vlădeasa, din munţii Apuseni
Iarna domnește în Munții Apuseni, la aproape 1.800 de metri.
De asemenea, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov au anunțat că intervin cu material antiderapant pe Transfăgărășan, după ce noaptea trecută au căzut primii fulgi de zăpadă.
”A venit iarna!
Din fericire, deocamdată doar pe Transfăgărășan.
Colegii noștri de la Districtul Bâlea au intervenit în această dimineață cu material antiderapant în zona Bâlea Lac pentru a asigura condiții sigure de trafic.
Îi rugăm pe șoferii care vizitează zona să circule cu prudență”, scriu reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov pe Facebook.
Prima zăpadă pe Transfăgărășan❄ A VENIT IARNA! ❄ Din fericire deocamdata doar pe #Transfăgărășan... Colegii noștri de la Districtul Bâlea au intervenit în această dimineață cu material antiderapant în zona Bâlea Lac pentru a asigura condiții sigure de trafic. Îi rugăm pe șoferii care vizitează zona să circule cu prudență. #CNAIR #DRDP #totpedrum
Posted by Directia Regionala de Drumuri si Poduri Brasov on Monday, 20 September 2021
România, temperaturi record: -8 grade Celsius la Vârful Omu
Mai mult, la Vârful Omu a fost cel mai frig din Europa. Aici au fost înregistrate noaptea trecută -8,5 grade Celsius.
Aceste temperaturi au fost mai scăzute şi decât cele din Alpi şi nordul Rusiei. În munții Țarcu și la Bâlea Lac au fost -5 grade, în timp ce la Miercurea Ciuc au fost -2 grade Celsius.
Climatologul Roxana Bojariu a explicat, miercuri, în exclusivitate, la Antena 3, cum se explică aceste temperaturi scăzute din România.
"E un context de circulație pe continentul european, în care avem un câmp de presiune scăzută în nord-estul României și chiar în atmosfera mijlocie. Avem acolo o structură care favorizează pătrunderea aerului foarte rece, direct peste teriroriul României, dinspre nord, în așa fel încât să avem o pătrundere de aer foarte rece și evident, cu cât la munte mergem la înălțimi mai mari, cu atât temperaturile sunt mai scăzute.
Împreună, acești factori au determinat această situație evident care nu va dura. Este o situație limitată în timp,dar care își are explicație exact în acest tip de circulație ce pur și simplu a canalizat aerul rece peste teritoriul României.
E interesant că ne îndreptăm și spre sezonul rece. Astăzi este echinopțiul, deci ziua și noaptea, deocamdată sunt aproximativ egale, dar în curând vom avea pe timpul zilei o durată de strălucire a soarelui din ce în ce mai mică și temperaturile scad din ce în ce mai mult. Media lunii septembrie este cu 5-6 grade decât media lunii octombrie.
Este o temperatură mai scăzută, cam cu 6-8 grade Celsius faţă de cât ar fi normal. Este în sine un record, nu un record absolut. Am avut record absolut cu o valoare în jur de -15 grade Celsius, tot la Vârful Omu. Avem, într-adevăr o temperatură mult mai scăzută decât normalul perioadei", a explicat Roxana Bojariu.
Avertizare meteo de vreme deosebit de rece, lapoviță și ninsori în România
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo de lapoviță și ninsori la altitudini de peste 1700 de metri și vreme deosebit de rece.
Avertizarea meteorologică este valabilă de miercuri, 22 septembrie, ora 10:00, până joi, 23 septembrie, ora 10:00.
În intervalul menționat la munte, în general la altitudini mai mari de 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare moderate cantitativ, în special pe crestele Carpaților Meridionali (10...15 l/mp), unde pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă.
Vremea se va menține deosebit de rece în toată țara, iar în timpul nopții în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0...3 grade, favorizând izolat producerea brumei.