La începutul acestui an, hoţii au spart vila din Bolintin a lui Gabi Bădălău, fiul politicianului Niculae Bădălău. Atunci, hoţii au pătruns în casă, au furat bunuri în valoare de 50.000 de euro, 15 ceasuri, dintre care două de aur şi bani cash, 30.000 de euro.
Cum a intrat Poliţia pe fir
Hoţii care au spart casa lui Bădălău ar fi fost prinşi, potrivit informaţiilor Antena 3. Prinderea lor a fost simplă. În urmă cu două săptămâni, ei au mers cu două ceasuri de lux la un amanet din Bucureşti, ca să le verifice, să vadă dacă sunt originale sau nişte falsuri.
Cei de la amanet le-au spus că sunt originale, le-au spus valoarea lor şi, apoi, au sunat la 112, pentru că li s-a părut ceva suspect, mai ales că erau bunuri de peste 50.000 de euro.
Hoții care au spart casa lui Gabi Bădălău, prinși
Aşa au intrat pe fir poliţiştii ilfoveni şi au reuşit să dea de urma indivizilor care i-au spart casa lui Gabi Bădălău.
Gabi Bădălău, în proces de divorţ
Acum, urmează ca ei să fie audiaţi şi pentru faptele lor vor ajunge, cel mai probabil, după gratii. Bunurile furate nu s-au recuperat în totalitate, iar prejudiciul total se ridică la circa 80.000 de euro.
Gabi Bădălău, fiul politicianului Nicolae Bădălău, a divorţat recent de cântăreaţa Claudia Pătrăşcanu cu care se află în proces, în care se discută custodia copiilor, dar și partajul.
Şi locuinţa lui Niculae Bădălău, din Bolintin Vale, a fost spartă de hoţi în noiembrie 2018, iar senatorului i s-au furat bani şi un pistol. Hoţii nu au fost prinşi, în cazul său.