Patru bărbaţi din Ilfov sunt cercetaţi pentru furt calificat după ce au sustras bunuri de 23.000 de lei din bagajele mai multor călători, la Aeroportul Otopeni, şi au fost prinşi de poliţişti, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi Aeriene "Henri Coandă" i-au surprins în flagrant pe D. Romică, de 33 ani, N. Mihai, de 40 ani, N. Mihăiţă, de 26 ani şi N. Nelu, de 42 ani, care sustrăseseră mai multe bunuri din cinci bagaje, scrie
Mediafax.Astfel, poliţiştii au găsit 19 pachete cu ţigări, un ceas de mână bărbătesc de lux, un lănţişor cu pandantiv din metal de culoare albă, o curea din piele şi un GPS, în valoare de 23.000 lei.
Toate bunurile au fost recuperate.